- Lansare de carte „FĂ RAI DIN CE AI! Leacuri pentru suflet” la CineGold
- Sesiune de autografe în fața librăriei Cărturești
O lectură pentru suflet, momente de relaxare și de cunoaștere personală sunt coordonatele pe care Promenada Sibiu le propune în această sâmbătă, prin intermediul evenimentului de lansare a cărții „Fă rai din ce ai! Leacuri pentru suflet”.
Scrisă de medicul sibian DAN ORGA-DUMITRIU, cartea „FĂ RAI DIN CE AI! Leacuri pentru suflet” s-a bucurat de un real succes încă de la prima ediție. Recent a câștigat un concurs în Statele Unite, la care au participat autori din toată lumea și a fost elogiată în „Romanian Journal from New York”. Este cu adevărat o carte de suflet și pentru suflet, o colecție minunată de pilde, maxime și poezii, comentate într-un limbaj beletristico-medical, înmuiat în cerneala umorului fin, în care fiecare pagină încălzește inima sau luminează spiritul.
Lansarea volumului, ce va avea loc în sala 7 a CineGOLD, sâmbătă, 15 februarie, de la ora 11:00, îi invită pe oameni să se bucure, prin lectură, de „o adevărată simfonie a emoțiilor”, conform autorului. Accesul este gratuit, iar pentru sesiunea de autografe și un dialog deschis cu Dan Orga-Dumitriu, publicul este așteptat în fața librăriei Cărturești.
Alături de autor vor participa la eveniment și lectorii Andra Tischer și Gabriel Hasmațuchi.
Fă rai din ce ai! Leacuri pentru suflet
Cartea propune o serie de pilde și povestioare emoționante, menite să sară în ajutorul oamenilor printr-un exercițiu de empatie și identificare. Aceasta se adresează sufletului oamenilor și are scopul de a-i orienta către un stil de viață mai sănătos, ghidându-i spre adoptarea unor valori precum toleranță, armonie și bunătate. Concluzia generală a lucrării este că fiecare om este capabil de schimbare și are posibilitatea de a-și alege stilul în care trăiește. Conform unei recenzii publicate de „Romanian Journal from New York”, „aceste pagini sunt cu adevărat pline cu mesaje inspiraționale, care ne înalță spiritual.”
Despre autor
Dan Orga – Dumitriu este medic primar, specializat în medicina internă, dar și o personalitate în lumea academică, având peste 30 de lucrări știițifice publicate. Autorul s-a născut în Ocna Mureș și s-a stabilit, ulterior, la Sibiu, pentru a-și continua studiile. Acesta este lector la Facultatea de Medicină „Victor Papilian” pe care a absovit-o. Într-un limbaj beletristico–medical, Dan Orga – Dumitriu se adresează acum publicului larg prin această carte, care este menită să aducă o doză de pozitivism în viața cititorilor.