Festivalul ASTRA FILM prezintă joi, 17 octombrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu două documentare din categoria „Made in Romania”.
„Familia mea, pe scurt” regizat de Elena Borcea va fi proiectat joi, de la ora 17:00, în Sala Săucan.
Documentarul de scurtmetraj este realizat de o adolescentă de 16 ani din Bârlad şi a participat la Festivalul de Film de la Cannes, în cadrul secţiunii Short Film Corner. Filmul este o încercare a Elenei de a descoperi ce influenţă a avut Fabrica (Întrepinderea de Rulmenţi Bârlad) asupra familiei ei.
Numele Fabricii era o prezenţă constantă în casă, iar la un moment dat Elena a realizat că aceasta era principala sursă de venit a familiei. Însă cu timpul lucrurile s-au schimbat. Fabrica mai este pomenită uneori doar de tată, care şi-a găsit deja o altă slujbă, iar mama lucrează de ceva vreme în Italia. Elena profită de o vizită acasă a mamei, de Crăciun, pentru a găsi răspunsuri la întrebările care o macină.
Proiecția filmului „Cântece pentru un muzeu” realizat de Eliza Zdru are loc joi, de la ora 19:30, Sala Săucan și va fi reluată sâmbătă, 9 octombrie, de la ora 11:00.
Papu Gherase, Papu Giogi, Papu Coli și Papu Miciu, patru bătrâni cântăreți de muzică polifonică în tradiția de secole a comunității aromânilor fârșeroți, sunt într-un turneu de promovare a primului și singurului lor album. Călătorind, meditează cu umor la zilele bune de altădată, la prezentul îndoielnic și la moarte – din ce în ce mai apropiată. Un road-movie în spațiu și timp, care ne poartă înainte, de la un concert la altul, și înapoi la poveștile trecutului, pe care bătrânii cântăreți îl compară cu un prezent total diferit, un prezent care anunță dispariția tradiției muzicii polifonice, odată cu amintirile lor tot mai șterse.
Programul complet al zilei de joi, 17 octombrie:
SALA SĂUCAN
12:00|MAN MADE PLACE|Construire|Germania|53|STUDENT
13:00|THE BRIDGE CLUB|Clubul de bridge|România|19|STUDENT
13:30|RIO 2016|Rio 2016|România|28|STUDENT
14:00|AS YOU LIKE IT|După fel și chip|România|22|STUDENT
15:00|GANGSTER OF LOVE|Gangsterul iubirii|Croația, România, Germania|80|CENTRAL&EASTERN EUROPE
17:00|MY FAMILY, BRIEFLY|Familia mea, pe scurt|România|12|MADE IN ROMANIA
17:30|MARIA|Maria|România|18|MADE IN ROMANIA
18:00|BIG DAY|Ziua cea mare|Croația|52|STUDENT
19:30|SONGS FOR A MUSEUM|Cântece pentru un muzeu||63|MADE IN ROMANIA
21:00|HOPES FOR SALE|Speranțe la vânzare|România|52|ROMANIA
22:30|LEVIATHAN|Leviatan|S.U.A.|87|INTERNATIONAL
SALA STUDIO
12:00|DANUBE HOSPITAL|Spitalul|Austria|75|CENTRAL&EASTERN EUROPE
13:30|NICOLAE,SON OF ION, SON OF IACOB/ NICOLAE PIȚIS FROM LĂPUȘ|Nicolae al lui Ion al lui Iacob / Nicolae Pițis din Lăpuș|România|36|ROMANIA
14:30|UNIT|Combinatul|România|87|ROMANIA
16:30|HAY DAYS|Zilele fînului|Norvegia|31|MADE IN ROMANIA
17:30|8TH OF MARCH|8 Martie|România|60|ROMANIA
19:00|IN MAYOR’S NAME|În numele primarului|Franța, România|54|ROMANIA
20:30|NORTH KOREA ABSOLUTELY UNENVIABLE|Coreea de Nord, nimic de invidiat|România|19|INCREDIBIL
21:00|VALLEY OF SIGHS|Valea plângerii|România|56|ROMANIA
22:30|CHAR… THE NO-MAN’S ISLAND|Char… Insula nimănui|India|87|INTERNATIONAL
ASTRA FILM CINEMA
19:00|THE VENICE SYNDROME|Sindromul Veneția|Italia, Austria, Germania|80|ECO-Cinematograff




