Festivalul ICon Arts ajunge, sâmbătă, la Alma Vii. Festivalul ICon Arts împreună cu Fundația Mihai Eminescu Trust au a pregătit pentru această zi un program care pune accentul pe autenticitatea locului și creativitatea tradițiilor în contact cu noi forme de arte ale spectacolului de teatru.
Programul zilei debutează la ora 16 cu ateliere demonstrative şi interactive la Centrul de Interpretare a Culturii Tradiţionale și continuă la ora 17 cu prezentarea meşteşugarilor locali. La ora 18 are loc o premieră: “Atlasul imaginarului colectiv”, un spectacol de teatru imersiv, rezultat al laboratorului de creație desfășurat în această perioadă, la Alma Vii, în cadrul Academiei ICon Arts.
La ora 19 are loc o șezătoare postmodernă cu gastronomie locală în incinta fortificată.
Începând cu acest an, evenimentele de la Festivalul ICon Arts Transilvania, ediția a 17-a, se desfășoară sub semnul celor patru tematici care vorbesc despre valori ale festivalului ce s-au creat firesc în cele 17 ediții organizate până în prezent.
În perioada 22 iulie – 10 august cei interesați sunt așteptați la Alma Vii, Biertan, Criț, Dealu Frumos, Mălâncrav, Râșnov, Richiș, Sibiu, Sighișoara și Viscri pentru a descoperi cât de frumoasă-i vara în satele din Transilvania, locuri de basm de care își vor lega inspirația zeci de artiști invitați.
Timp de trei săptămâni, aproape în fiecare zi se întâmplă ceva interesant într-un loc fermecător: premiere artistice, concerte de muzică clasică și jazz, spectacole de dans contemporan, tururi ghidate, ateliere și meșteșuguri locale, alături de momentele de șezătoare postmodernă unde veți descoperi, printre altele, bunătățuri ale gastronomiei locale.