7.4 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 12, 2025

Filarmonica de Stat Sibiu prezintă o lucrare cu audiție în premieră mondială, în cadrul ”Stagiunii Online”

Cele mai citite

Cele nouă compoziții muzicale înregistrate în această perioadă adună aproximativ 60 de minute și vor fi transmise săptămâna viitoare în cadrul ”Stagiunii Online” a Filarmonicii de Stat Sibiu. Conform instituției, membrii Orchestrei au pregătit lucrări semnate, printre alții, de Mozart, Paganini, Debussy sau Vivaldi. Surpriza săptămânii vine din partea violonistului Ilia Rusnac, cel care va interpreta în premieră mondială, alături de alți trei colegi, compoziția proprie intitulată ”Infinit”.
Potrivit Filarmonicii, muzica contemporană se va împleti armonios cu cea clasică în cadrul celor două transmisii programate de Filarmonica de Stat Sibiu săptămâna viitoare, în cadrul ”Stagiunii Online”.
Primul concert online este programat marți, 9 iunie, de la ora 19. Programul acestuia este compus în întregime din lucrări ale unor compozitori clasici: W.A. Mozart, N. Paganini, C. Debussy și L. van Beethoven. Îi vom putea asculta împreună pe Vasile Șulț (vioară), Iuliana Cotîrlea (vioară), Gabriel Silișteanu (violă), Titus Tincu (violoncel), Carina Coste (flaut).
Seara de joi, 11 iuni,e va fi deschisă tot de o compoziție clasică: „Anotimpurile” de A. Vivaldi, interpretate de Ilia rusnac, Mihai Andrițcu, Tiberiu Maniu, Adrian Adam și solistul Ionuț Bugnar. Seria de muzică contemporană va fi deschisă de o lucrare compusă de violonistul Ilia Rusnac, intepretată în premieră mondială pentru Stagiunea Online a Filarmonicii Sibiu. ”Este o lucrare pe care am intitulat-o „Infinit” datorită, în principal, structurii ei. Este ca o călătorie în spațiu, la viteze foarte mari, călătorie care ne duce într-o constelație foarte îndepărtată, dar care ne pare una familiară. După care drumul continuă, din nou, spre necunoscut…” a declarat violonistul-compozitor Ilia Rusnac.
Programul va continua cu două lucrări semnate de Elliot Carter (”Saeta” și ”Canaries”), ambele intepretate de percuționistul Andrei Marcovici, și se va încheia cu ”Divertismentul nr.5” de W.A. Mozart în interpretarea trio-ului de oboi format din Lucia Dobri, Popa Romanino și Oana Avram.
Ambele evenimente vor fi transmise în direct pe pagina de Facebook și site-ul instituției.

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: 3 cutremure s-au produs sâmbătă dimineața în România

Un cutremur cu magnitudinea 3,2 s-a produs sâmbătă dimineața, la ora 8:08, în Banat, Timiș, potrivit datelor INFP.„În ziua...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect