„În România, se vorbește adesea despre tradiție după numai trei-patru ani. Nu știu dacă e neapărat rău, dar știu că în țara noastră există și fenomene sau instituții mult mai vechi de trei-patru ani. Instituții care, fără să-și pună problema tradiției, au devenit repere ale vieții culturale naționale.
De asemenea, la noi se vorbește mult despre spiritul european, care a devenit, cel puțin în discursul public, un soi de mantră: o formulă magică, prin care se rezolvă totul. Nici asta nu știu dacă e neapărat ceva rău: în România e nevoie, cu siguranță, de mult spirit european, de valori și de reguli europene. Numai că, tot invocându-le, când – și mai ales când nu – trebuie, riscăm să nu vedem Europa de lângă noi. Valorile europene pe care le creează compatrioții noștri.
Există instituții culturale despre care se vorbește mult în țara noastră. Cine nu a auzit de Festivalul Internațional „George Enescu” sau de TIFF? Dar, chiar dacă se vorbește mult, despre asemenea evenimente nu se vorbește niciodată îndeajuns. Pentru ceea ce reprezintă ele pe hartă culturală a continentului și, mai ales, pentru că sunt singurele care ne reprezintă pe această hartă.
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu este un eveniment care însumează toate aceste caracteristici. Când a fost lansat, în urmă cu 22 de ediții, nimeni nu și-a pus problema tradiției, dar a devenit cel mai important eveniment teatral al României, fără de care peisajul Thaliei ar fi infinit mai sărac. De asemenea, nimeni nu-și imagina că, după numai 20 de ani, FITS va deveni, pentru trupele teatrale din Europa și din întreaga lume, un loc în care vor trebui să ajungă, dacă vor să însemne cu adevărat ceva. Este un eveniment despre care, oricât de mult s-ar vorbi, nu se vorbește îndeajuns. Un festival de teatru, chiar unul grandios (cum este FITS), nu poate rezolva, nici măcar la nivel de imagine, problemele societății noastre. El poate face, însă, altceva, care se dovedește mult mai important, pe termen lung: ne oferă argumente pentru convingerea că putem rezolva aceste probleme. Despre asta ar trebui să vorbim mai mult. Despre modelul FITS.
Când am preluat mandatul de ministru al Culturii, am spus că FITS este un bun de patrimoniu imaterial al României. Un bun simbolic, de care avem nevoie poate chiar mai mult decât de anumite bunuri materiale. Nu este înregistrat într-un registru al bunurilor protejate, dar este înregistrat într-un loc din care nu poate fi șters: în conștiința artistică a fiecărui iubitor al teatrului, a fiecărui om de cultură din țară noastră și chiar din Europa.
A fi un bun de patrimoniu nu presupune numai obligații, pe care FITS și le îndeplinește oricum, și fără să i-o pretindem noi. Devotamentul întru teatru, întru cultură al organizatorilor lui este desăvârșit. Statutul de bun de patrimoniu imaterial presupune și drepturi.
În primul rând, dreptul de a fi protejat de turbulențe financiare sau organizatorice, de a fi lăsat să funcționeze și să se dezvolte autonom, pe baza contractului de încredere între finanțatori și cei care, an de an, îi dau viață. Sau dreptul de a fi promovat de către statul nostru, a cărui imagine o construiește strălucit, prin performanță artistică. În fine, dreptul de a fi considerat un reper după care celelalte proiecte de gen sunt judecate. FITS ne-a învățat cu performanță. Se cade să fim, de acum încolo, măcar, mai exigenți atunci când proiectăm și finanțăm proiecte culturale.
Sunt, înainte de toate, un admirator al FITS și un spectator al nenumăratelor reprezentații de neuitat pe care acesta le-a adus la Sibiu. În această calitate, de admirator, voi susține ideea că FITS, ca bun de patrimoniu imaterial, trebuie să devină o prioritate a Strategiei Culturale Naționale. Îi felicit pe inițiatorii și organizatorii lui pentru că, într-o epocă de dezinteres și chiar de dezagregare a valorilor, au dăruit României unul dintre brandurile ei cele mai puternice.” (Ionuț Vulpescu, Ministrul Culturii)
Publicitate
