7.4 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

FITS renunță la tradiționalele focuri de artificii

Cele mai citite

Publicul FITS era obișnuit ca deschiderea și încheierea marelui eveniment să fie marcate de focuri de artificii. În acest an, după cum anunță organizatorii Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, ele vor fi înlocuite de spectacole aeriene cu drone.
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu va prezenta spectacole aeriene cu drone, nepoluante pentru mediul înconjurător, la festivitățile de deschidere și de încheiere a celei de-a XXIX-a ediții, care se va desfășura în perioada 24 iunie – 3 iulie.
Decizia organizatorilor are la bază protejarea mediului și a animalelor de companie, deseori speriate de focurile de artificii.
„Sibiul este un oraș SMART, preocupat de soluțiile alternative și nepoluante, iar noi dorim să ne aliniem acestei tendințe. Din grijă pentru sănătatea oamenilor și a naturii, dorim să oferim publicului nostru o alternativă digitală la tradiționalul foc de artificii. Acest lucru va aduce beneficii pentru mediu, iar spectatorii se vor bucura de momente artistice de excepție, fiind pentru prima dată când în România este prezentat un astfel de concept în cadrul unui festival de teatru”, spune Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
În acest sens, TNRS a lansat procedura de licitație publică pentru servicii de afișaje vizuale de lumini aeriene cu drone în cadrul Festivalului International de Teatru Sibiu 2022, care va cuprinde două momente nocturne vizuale diferite, unul de “deschidere”, si unul de “închidere”, integrate pe un fond muzical, cu vizibilitate din mai multe puncte din jurul evenimentului. Durata fiecărei reprezentații vizuale va fi de 12 minute, în intervalul orar 23 – 24 al datelor de 24 iunie, respectiv 3 iulie, în funcție de programul Festivalului și corelat cu aprobarea locală a AACR – Turnul de Control Aerian Sibiu. Spectacolele vor fi organizate respectând toate normele de siguranță și vor avea loc deasupra unui perimetru delimitat, în zona de parcare a TNRS.
Cea de-a XXIX-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu se va desfășura în perioada 24 iunie – 3 iulie 2022 și va avea tema „Frumusețe/Beauty”.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Apă-canal aniversează 130 de ani de distribuție centralizată

Apă Canal Sibiu celebrează, în aceste zile, 130 de ani de distribuție centralizată a apei, iar cu acest prilej...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect