6.3 C
Sibiu
joi, aprilie 10, 2025

Flacăra Unirii ajunge, marți, la Sibiu

Cele mai citite

Flacăra Unirii va fi adusă marți în inima Transilvaniei, la Sibiu. După ce au parcurs 300 de kilometri din cei 1.300 pe traseul Alba Iulia-Chișinău, participanții la Marșul Centenar vor ajunge în Piața Mare la ora 14 și vor împărtăși sibienilor impresiile despre experiența verii până la ora 23.
Zeci de unioniști din București, Chișinău, Grătiești, Pitești, Botoșani și alte localități din România și Republica Moldova au purtat Flacăra Unirii în cea de-a treia etapă a Marșului Centenar, pe traseul Sighișoara–Apold-Agnita-Nocrich-Sibiu.
„Suntem dornici să ne întâlnim cu sibienii astăzi, la prânz, să îi invităm alături de noi în următoarea etapă a marșului. Până aici am avut ocazia să vedem locuri pe care în alt mod nu le-am fi văzut, am întâlnit oameni calzi, deschiși, patrioți, care ne-au mărturisit că visul lor cel mai mare este Unirea. Împreună transformăm acest vis în realitate la Chișinău, pe 1 septembrie”, a declarat Ștefan Gabriel Lupu, vicepreședinte pentru Muntenia al Acțiunii 2012.
Flacăra Unirii este purtată sub forma unei ștafete pe o distanță de 1300 de km, în 11 etape a câte cinci zile, până la Chișinău. Cei care doresc să participe la Marșul Centenarului își pot alege una dintre etapele de aici: http://www.unire2018.ro/detalii_marsul_centenarului și îl pot contacta pentru înscrieri pe Nicolae Capcelea, nr. tel. +40752421442, adresă e-mail – [email protected].

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Ultima zvâcnire a iernii? Coduri Galben și Portocaliu în Sibiu și țară

ANM a emis pentru joi mai multe atenționări de cod galben și cod portocaliu de intensificări ale vântului, viscol...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect