Cinci dintre cei mai renumiţi dansatori spanioli vor oferi un spectacol extraordinar la ceremonia de gală a acestei ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Astfel, sâmbătă, 20 iunie, de la ora 19:00, la Sala Thalia are loc Gala Celebrităților, eveniment care oferă premii unor personalități marcante din lumea artelor spectacolului.
Pentru a doua oară în Festival, publicul va putea admira rezultatul extraordinar al aducerii laolaltă, pe aceeaşi scenă, a unor artişti extrem de talentaţi și recunoscuți în toată lumea: Lola Greco, José Maldonado, Ana Arroyo, Karime Amaya și Jesús Carmona, protagoniștii spectacolului „Flamenco de 5 stele”, ne vor purta de-a lungul istoriei artei dansului clasic spaniol și flamenco. Pe parcursul acestei călătorii dansatorii sunt acompaniaţi de unii dintre cei mai buni muzicieni flamenco ai momentului: Daniel Jurado, Victor Marquez, Ismael de la Rosa și Kike Terron.
Gala Celebrităților aduce pe scenă personalităţile distinse cu o stea pe Aleea Celebrităţilor şi reprezintă o recunoaştere publică a meritelor celor mai importanţi artişti care contribuie la succesul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Anul acesta vor fi acordate 5 stele:
KLAUS MARIA BRANDAUER actor, regizor de film;
EIMUNTAS NEKROŠIUS regizor;
JOËL POMMERAT dramaturg, regizor;
NEIL LaBute regizor, scenarist si dramaturg;
KAZUYOSHI KUSHIDA dramaturg, regizor si actor.
Acordarea stelelor pe Aleea Celebrităților va avea loc pe 20 iunie, la ora 18:00, în Parcul Cetății.
De asemenea, Gala Celebrităților celebrează activitatea profesională a unui actor şi a unui regizor, prin Premiile Virgil Flonda şi Iulian Vişa. Recunoaşterea partenerilor festivalului, care au acordat un sprijin considerabil în realizarea acestei ediţii, este marcată prin oferirea a două premii speciale. Un număr de 150 de bilete la Gala Celebrităților s-au pus în vanzare la Agenţia Teatrală din Sibiu, bd. Nicolae Bălcescu nr. 17.