2.9 C
Sibiu
sâmbătă, noiembrie 30, 2024

FOTO – Asta știu eu despre satul meu, la Muzeul Astra Sibiu

Cele mai citite

Recent, Muzeul Astra desfășurat prima etapă a proiectului Asta știu eu despre satul meu. Adresat elevilor din trei localități din mediul rural , respectiv Valea Viilor, Nou Român și Copșa Mare, activitățile desfășurate în această etapă i-au determinat pe copii să-și redescopere satul, să observe detaliile arhitecturale și ocupaționale specifice zonei.
Timp de câteva ore, echipele din fiecare localitate au luat la picior străzile și ulițele satului, identificând, împreună cu elevii, gospodării tradiționale, clădiri istorice, meșteșuguri și au ascultat poveștile copiilor despre sat și oameni. Vizita a continuat, în următoarea zi, cu un atelier desfășurat în școală. Cu ajutorul materialelor primite (seturi de cercetare individuale și comune) elevii au realizat o *fișă de monument* reprezentând schița unei case tradiționale, pe care au identificat elementele construcției, materialele din care a fost realizată, categoriile de meșteri implicați în construirea acesteia. Elevii au fost, astfel, inițiați în tehnici de repertoriere a elementelor de patrimoniu, tehnici de fotografiere și de realizare a unei fișe de documentare.
În perioada 12 – 14 septembrie 2018 și respectiv 26 – 28 septembrie 2018 se va desfășura cea de a doua etapă a proiectului cultural, în cadrul căreia se vor organiza două ateliere interactive. Atelierul de storytelling are intenția de a transmite elevilor tehnici de realizare a unor texte descriptive, iar prin realizarea unor scenarii de joc vor fi identificate resursele locale (culturale și naturale) în vederea utilizării lor într-un mod creativ și în acord cu cerințele pieței.
Se vor desfășura activități și jocuri care să dezvolte abilitățile de comunicare și relaționare ale elevilor. Aceștia vor fi încurajați să-și privească satul prin ochii unui turist și să descrie elementele de patrimoniu într-un mod cât mai atractiv. Dezvoltarea limbajului, expresivitatea discursului, descoperirea unor tehnici de interviu se vor realiza prin animarea unor povestiri în care protagoniști vor fi copiii.
Finalitatea atelierului de storytelling constă în capacitatea elevilor de a crea o poveste care să însoțească lucrările realizate de ei (planșe de lucru, fotografii, harta comorii). Prin jocul de rol elevii se vor transpune într-unul din meșteșugurile sau ocupațiile tradiționale și vor înțelege patrimoniul local ca pe o sursă de dezvoltare economică.
Activitățile din această etapă contribuie, de asemenea, la  identificarea elevilor cu diferite elemente culturale, specifice zonei în care locuiesc și la  formarea unor modele de comportament și atitudini pozitive față de valorile tradiționale și față de resursele naturale.
Proiectul cultural este co-finanțat de către Administrația Fondului Cultural Național cu suma de 61.042 lei.

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Pericol extrem de Valea Oltului. Cad stânci de pe versanți, un TIR a fost lovit

UPDATE: "În urma fenomenelor meteorologice din această perioadă mai pot avea loc alunecări de pietre, arbori sau grohotiș în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect