10.2 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 12, 2025

FOTO: Ce faceți în weekend? Muzeul Astra are o invitație culinară pentru sibieni

Cele mai citite

Muzeul Astra organizează în acest sfârșit de săptămână, 12-13 aprilie, evenimentul Floriile în Dumbrava minunată.

Întrucât foarte mulți vizitatori respectă cu sfințenie Postul cel Mare, sâmbătă, 12 aprilie, vor fi pregătite preparate de post, iar duminică, 13 aprilie, se va consuma pește.

Preparatele pentru sâmbătă, 12 aprilie, sunt ciorba de dragavei, sarmalele de nucă, făsuiul slăit și mâncarea de prune uscate, care se vor servi împreună cu mălai dospit.

Acestea vor fi gătite de bucătărese din localitatea Cernișoara, județul Vâlcea – o comunitate în care sunt păstrate cu sfințenie rețele și instrumentarul culinar arhaic. Duminică, 13 aprilie, preparatele vor fi gătite cu peștele proaspăt prins din lacul din Muzeul Astra: ciorbă de pește și plachie de crap.

În ambele zile, mâncărurile vor putea fi degustate începând cu ora 13 și până la epuizarea porțiilor.

„Sărbătoarea Floriilor este una dintre cele mai așteptate sărbători de peste an. Primăvara trezește în toți bucuria renașterii naturii.

Sâmbăta dinaintea Floriilor se mai numește și Sâmbăta lui Lazăr, sărbătoare ce ne oferă bucuria învierii lui Lazăr din Betania, ultima minune a Mântuitorului înaintea Intrării în Ierusalim.

În această zi are loc pomenirea morților – se săvârșește Sfânta Liturghie și se fac parastase. Iar duminică, de Florii, în tradiția creștină, ramurile de salcie sfințite la biserică sunt puse la icoane sau la ferestre pentru a aduce noroc și protecție.

De asemenea, în această zi, cei care poartă nume de flori își serbează onomastica. Cea de-a șasea săptămână a Postului Mare este despre renașterea naturii.

În ultimele ei zile sunt sărbătorite Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor, sărbători ale veseliei. În sâmbăta floriilor, în satele din sud-estul țării, către amiază, grupuri de fetițe umblă cu „Lăzărița”- un fel de joc de-a moartea-nuntă.

Una dintre fetițe, cu podoabe de mireasă, măsoară curtea gazdei în lung și-n lat, mimând neliniștea și durerea în așteptarea mirelui plecat la pădure, în vreme ce grupul cântă un cântec trist”

Duminica Floriilor marchează începutul Săptămânii Patimilor și intrarea lui Iisus în Ierusalim, fiind celebrată anul acesta de către ortodocși și catolici deopotrivă, în 13 aprilie.

Este momentul de pregătire spirituală în care oamenii se roagă și se gândesc la sacrificiul lui Hristos, de readucere aminte a frumuseții credinței și a tradițiilor, dar și de legătura profundă dintre om și natură, într-o armonie care vestește Învierea.

De asemenea, încurajăm vizitatorii să pună salcie la troițele din muzeu, pentru a duce tradiția mai departe pe ulițele satului de altădată”, a declarat Camelia Repede, muzeograf Muzeul Astra.

„Activitățile propuse de Muzeul Astra respectă principiile de sustenabilitate și tranziție verde prin promovarea practicilor de cules din natură care încurajează folosirea responsabilă a resurselor, fără a afecta ecosistemele.

Recoltarea ingredientelor locale susține biodiversitatea și reduce amprenta de carbon asociată transportului de la distanțe lungi a ingredientelor.

Alegerea hranei din surse naturale și locale promovează un stil de viață sănătos și o economie circulară așa cum s-a practicat, de fapt, dintotdeauna în comunitățile rurale tradiționale.

Totodată, cei prezenți la evenimente, se vor putea familiariza cu instrumentarul culinar utilizat pe vremuri în gospodării (leasa de uscat poame, tiuga, banița, oalele de lut, lingurile de lemn), descoperind astfel savoarea mâncărurilor de altădată”, a declarat Mihai Bănuț, muzeograf Muzeul Astra.

Evenimentul face parte din programul anual Târgul de țară: grădină și peisaj rural. Vizitatorii muzeului sunt invitați și la Biserica din Bezded să ia parte sâmbătă la Sfânta Liturghie și parastasul pentru cei adormiți, începând cu ora 10:00, și duminică la Utrenie și Sfânta Liturghie, de la 9:30.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

Avertismentul polițiștilor înainte de Florii: Asigurați-vă că produsele sunt avizate sanitar – veterinar

În perioada 11 – 13 aprilie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, împreună cu celelalte structuri specializate,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect