15.2 C
Sibiu
miercuri, mai 21, 2025

FOTO: Peste 11.000 de persoane au vizitat turnurile de pe strada Cetății din Sibiu

Cele mai citite

Turnurile de pe strada Cetății din Sibiu au atras, de la începutul acestui an, peste 11.000 de vizitatori.

Luna iunie a fost cea mai aglomerată în curnuri, cu un număr total de 2.150 de vizitatori.

banner
banner
banner

Turnurile de pe strada Cetății fac parte din patrimoniul istoric al Sibiului, martor al sistemului de fortificații ce apărau acum sute de ani cetatea, dar și al faptului că în Sibiu breslele au reprezentat mult timp o parte importantă din viața orașului, acestea dând chiar numele unora dintre turnurile de apărare ale burgului.

Turnul Olarilor, Turnul Dulgherilor și Turnul Archebuzierilor au fost reabilitate de Primăria Sibiu, iar în 2020 turnurile Olarilor și Dulgherilor au fost redeschise publicului pentru vizitare, după zeci de ani în care au stat închise.

Turnul Olarilor a fost construit în a doua jumătate a secolului al XV-lea și primul sfert al secolului al XVI-lea. Acesta păstrează și astăzi lăcașurile de tragere pentru archebuze și consolele cu guri de aruncare.

Turnul Dulgherilor datează din secolul XIV. La primul nivel sunt interesante de văzut lăcașurile de tragere constituite de metereze, iar la nivelurile următoare aceste lăcașuri sunt adaptate armelor de foc (archebuzelor).

În vârful turnului un steag de vânt din tablă poartă emblema celor două bărzi încrucișate. Trecerea dintre cele două turnuri se face pe un culoar de strajă.

Turnurile sunt deschise de marți până duminică între orele 11-19, cu un preț de doar 2 lei pentru un bilet.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

Fost consilier al lui Donald Trump: Există o fraudă masivă în alegerile din România

Michael Flynn, general locotenent în retragere din armata SUA și fost consilier al lui Donald Trump pentru securitate naţională,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect