Comunitatea sibiană va trăi, în acest week-end, un moment aniversar de importanţă naţională: 200 de ani de la moartea marelui pedagog şi teolog Gheorghe Lazăr. Duminică, 17 septembrie, întreaga Românie comemorează două secole de la dispariţia celui care a pus bazele învăţământului modern românesc. Practic, într-un fel sau altul, ochii opiniei publice vor fi atinţiți spre Sibiu şi Avrig, locul natal al marelui învătat român, în condiţiile în care instituţii publice de cultură şi învăţământ se întrec în diferite acțiuni de elogiere a lui Gheorghe Lazăr.
Aproape fiecare instituţie încearcă să evoce personalitatea lui Gheorghe Lazăr, însă, din păcate, toate aceste manifestări nu au fost strânse sub o singură umbrelă, astfel că sibienii trebuie să aleagă între diferite evenimente şi acţiuni comemorative, multe stabilite, la aceleaşi ore, în Sibiu şi Avrig.
Sibiu 100% vă propune o altfel de abordare despre viaţa şi opera marelui pedagog, cu câteva lucruri inedite, dar şi tragice din viaţa lui Gheorghe Lazăr. Vorbim acum despre motivele care l-au determinat să revină la Sibiu de la Viena, după studiile universitare, dificultăţile întâmpinate în Sibiu în încercarea sa de a promova limba română în spaţiul dominat de habsburgi şi de o Biserică Ortodoxă refractară la noile tendinţe ale învăţământului modern, despre problemele care l-au determinat să plece pe neaşteptate şi surprinzător din oraşul de pe Cibin, dar şi despre problemele de sănătate care i-au marcat ultimele luni din viaţă, precum şi despre modul în care a revenit în Avrig, unde îşi are locul de veci.
Am fost ajutaţi în acest demers de scriitorul Niu Herişeanu, care s-a documentat în detaliu în ceea ce priveşte cariera şi viaţa marelui cărturar avrigean. Povestea inedită se bazează pe unele mărturisiri făcute de urmașii avrigeanului, într-un cadru mai puțin științific, unele aspecte ale poveștii având și caracter mai popular.
Vive L`Empereur!
”În 1809, Gh. Lazăr se pare că a lucrat ca topograf la Viena, angajat chiar de către Napoleon. Lazăr îl venera pe Napoleon. A dus-o destul de greu la Viena, deoarece stipendia pe care o primea era cu totul insuficientă, chiar completată de ajutorul familiei, pentru a se descurca. La această stare de lucruri se adăuga și situația economică dificilă prin care trecea Imperiul Habsburgic. Ceea ce a și dus, cel mai probabil, la apariția primelor semne ale bolii. După revenirea de la Viena, unde a studiat teologia și alte științe, a întâmpinat dificultăți din partea episcopului Vasile Moga, adeptul grafiei slavone, care reclama faptul că Gheorghe Lazăr promova grafia latină.
A fost diacon și învățător/profesor la școala ortodoxă, cu predare în limba română, din Sibiu, aflată oarecând pe actuala stradă a Reconstrucției. Predă aici 3-4 ani, până în 1815, când i se face o evaluare total defavorabilă din partea superiorilor și aproape că e dat afară din școală. Vizibil afectat, Gheorghe Lazăr, împreună cu niște tineri de seama lui, a mers și a îngurgitat niște bere, la poarta Cisnădiei, aflată acum în capătul actualei străzi Nicolae Bălcescu. Era acolo, practic, o malțărie (prăjitorie de malț), precursoarea fabricii de bere Habermann, situată în imediata apropierii Cazărmii 90. Gheorghe Lazăr, vesel, auzind că Napoleon a evadat de pe insula Elba, fiind sub influența celor îngurgitate, dar și a personalității lui Napoleon, a strigat: Vive L`Empereur! (Trăiască împăratul!).Conștientizând gravitatea situației, ca o posibilă ofensă adusă împăratului habsburgilor, a plecat intempestiv din Sibiu, refugiindu-se în țările românești. A trecut ușor munții, deoarece el însuși era un om al muntelui.
Între timp, fratele său Ion ajunge primar în Avrig, ajutat de faptul că provenea dintr-o familie înstărită. Mândria familiei a fost cu atât mai mare, cu cât satul era controlat, pe atunci, de etnici sași. Fiind o familie respectată, mama sa a fost angajată în palatul de vară al lui Brukenthal de la Avrig, care era extrem de atent la personalul care îl deservea. Perioada petrecută în țările române este una cunoscută, astfel că ne vom referi la ultima parte a vieții lui, adică la reîntoarcerea în Avrig. Pe măsură ce starea sănătății se deteriorează, în ultimele luni de viață este adus din țările române, pe la vama Boița, întins într-un car tras de către fratele său Ion, primarul Avrigului. Își aduce cu el o colecție de 200-300 de cărți, plus instrumentele de topografie, trigonometrie și geometrie, pe care și le confecționase singur. Revenit acasă, este tratat cu indiferență de către cei din jur, ceea ce îi și grăbește moartea”, povestește lucruri mai puțin știute din viața sa, scriitorul Niu Herișanu.
A pus bazele învăţământului modern românesc
Gheorghe Lazăr s-a născut la 5 iunie 1779 (sau conform altor surse, la 9 ianuarie 1782), la Avrig, județul Sibiu, fiind al şaselea copil al unei familii de ţărani, Gheorghe şi Maria Lăzăroaie. A fost sprijinit de baronul Samuel von Brukenthal, care i-a remarcat aptitudinea pentru a acumula cât mai multe cunoştinţe şi îl va sprijini în acest proces. A început şcoala târziu, între anii 1791 şi 1798, fiind elevul „şcolii normaliceşti” din satul natal. În toamna anului 1798, la îndemnul învăţătorului său, Ioan Barac, de care îl va lega o strânsă prietenie, se înscrie în prima clasă a ciclului de gramatică a Liceului academic din Cluj (Şcoala Piaristă), unde va fi declarat „eminent” la toate materiile. Se înscrie apoi la facultate, în 1801, la studii juridice şi filosofice, pe care o absolvă în anul 1806. Pe perioada facultăţii, locuise la Cluj în camere sărăcăcioase, iar pentru a se întreţine se angajase ca preceptor la familia lui Gyulay Kuhn.
Interesant este faptul că în anul 1805, Nicolae Huţovici, preşedintele consistoriului românilor neuniţi din Transilvania, aflând despre rezultatele sale strălucite la învăţătură, îl recomanda printr-o adresă Cancelariei guberniale de la Cluj, pe tânărul student în ultimul an, pentru a-i fi acordată o bursă de 200 de florini anual, pentru a fi trimis la studii teologice la Universitatea de la Viena, în vederea ocupării postului de episcop al neuniţilor din Transilvania, care era vacant de mai bine de zece ani.
În 1807 începe studiul la Viena, în perioada studenţiei lucrând ca topograf pentru Napoleon I. După finalizarea studiilor, în 1811, Gheorghe Lazăr se reîntoarce la Sibiu, fiind hirotonit arhidiacon și fiind încadrat la Școala teologică ortodoxă.
A tradus în limba română o serie de lucrări cu caracter pedagogic și chiar un manual de pedagogie, dar, din nefericire, a intrat în conflict cu episcopul Vasile Moga care, fiind un adept al învățământului în limba slavonă, a împiedicat activitatea culturală a lui Lazăr, interzicându-i tipărirea manualelor în limba română.
La finalul anului 1815, în urma unei anchete disciplinare, guvernatorul Transilvaniei l-a destituit pe Gheorghe Lazăr din funcție, punându-l sub supravegherea autorităților polițienești.
Ca urmare, un an mai târziu, Gheorghe Lazăr se stabileşte la București, unde și-a câștigat existența mai întâi ca profesor particular. A fost profesor al nepoţilor banului Grigore Ghica şi a lucrat ca inginer topograf pe moşia banului Constantin Bălăceanu. În paralel, a lucrat la un plan de organizare a şcolii româneşti, de la şcoala primară, până la învăţământul universitar, plan pe care îl va prezenta personal în Divanul cel mare al ţării, în faţa domnitorului.
Gheorghe Lazăr se manifestă puternic ca promotor al ideii de înființare a unei școli românești la cel mai înalt nivel științific posibil la acea vreme, în „limba maicii sale”, într-o vreme în care învățământul se desfășura în limba greacă.
La 24 martie 1818, după obținerea aprobării pentru înființarea școlii românești, aceasta și-a început activitatea într-un local impropriu din centrul capitalei, la Sfântul Sava, elevii săi fiind, pentru început, băieți de mici meseriași, târgoveți și dascăli, în timp ce copiii boierilor frecventau în continuare școala grecească. Noua instituție a devenit, în anii următori, unul dintre cei mai importanţi piloni ai consolidării și răspândirii culturii românești.
Cursurile pe care le-a ținut Gheorghe Lazăr, în limba română, în timp ce limba greacă părea să fie apreciată de clasele sociale superioare, au produs o puternică impresie în epocă. În plus, în vremea în care cartea era o raritate și, de multe ori, în limbi necunoscute de popor, Gheorghe Lazăr a tradus și a scris cărți în limba română, fapt care a deschis noi orizonturi pentru un mare număr de români. A scris manuale precum “Aritmetica matematicească” şi “Trigonometria cea dreaptă”, care au însemnat introducerea termenilor tehnici în limba română, fiind cel care a reuşit introducerea în limba română a noţiunilor de adunare, scădere, înmulţire, împărţire, triunghi, sinus, cosinus, la şcoala lui Lazăr fiind predată, pentru prima dată, filosofie în limba română, disciplină studiată până atunci numai în slavonă sau greacă.
În perioada Revoluției din anul 1821, Gheorghe Lazăr și elevii săi au trecut de partea lui Tudor Vladimirescu, ajutând la fortificarea taberei de la Cotroceni și învățându-i pe panduri să mânuiască armele și să se apere. Documentele vremii atestă şi activitatea inginerească a dascălului, concretizată prin unele din lucrările sale rămase nu numai în București: ridicarea topografică a Moșiei Obislavu (Dâmbovița) sau a Moșiei Fântânele (Prahova).
Colaborarea cu revoluționarii i-a atras lui Gheorghe Lazăr persecuții din partea autorităților, el se întoarce bolnav în satul natal, Avrig, unde trece la Domnul, la 17 septembrie 1823, la doar 44 de ani, fiind înmormântat în curtea bisericii ortodoxe din Avrig, în imediata vecinătate a casei natale.
Ca o recunoaștere a activității sale meritorii pentru învăţământul în limba română, în multe localități din România au fost amplasate statui ale lui Gheorghe Lazăr.
În anul 1864, elevul său, contele Scarlat H. Rosetti, mare proprietar de terenuri, a ridicat primul monument dedicat personalității lui Gheorghe Lazăr, în curtea bisericii răsăritene ortodoxe din Avrig.
În anul 1923, la împlinirea a 100 ani de la moartea lui Gheorghe Lazăr, autoritățile de atunci, membrii guvernului și instituțiile de învățământ de toate gradele au organizat o comemorare festivă.
Comemorat de UNESCO
În anul 1973, UNESCO a comemorat 150 de ani de la moartea dascălului din Avrig, aducându-se în prim plan activitatea, viața și opera unuia dintre cei mai prestigioși îndrumători ai culturii române.
Puţină lume ştie că Gheorghe Lazăr a fost şi primul inginer cadastral (hotarnic) român şi că a pus bazele limbii române ştiinţifice şi tehnice, în toate domeniile. Gheorghe Lazăr este transilvăneanul care a oprit prăbuşirea naţiei sale, a românimii din vechiul teritoriu al Daciei-Romane şi a dat un nou imbold culturii şi civilizaţiei româneşti, nu întâmplător fiind numit „voievodul culturii româneşti”.
Data sa de naştere, 5 iunie, a fost aleasă drept Ziua Învățătorului, proiectul de lege privind instituirea acestei sărbători fiind adoptat la 9 octombrie 2007.
