Grădina de trandafiri a Înţelepciunii

Dr. Constantin Ittu, şeful Bibliotecii Brukenthal, şi-a dedicat întreaga viaţă istoriei şi studiului. Lucrează de aproape trei decenii ca muzeograf, este cercetător ştiinţific de gradul II, a scris şapte cărţi, ultimele publicate în 2007 sunt „Revolutio alphabetaria’ în Biblioteca Brukenthal” şi „Tainele Bibliotecii Brukenthal”. Despre Dr. Constantin Ittu şi despre o parte mai puţin cunoscută a Muzeului Brukenthal, Biblioteca Baronul Samuel von Brukenthal aflaţi în interviul următor. Bio: Studii: 2000: Licenţiat în Teologie, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Saguna”, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu 1999: Doctor în Istorie, Facultatea de Istorie şi Filosofie, Universitatea „Babes-Bolyai” Cluj. 1994: Master în Studii Medievale, Universitatea Central Europeană (CEU), Budapesta, 1975: Licenţiat în Istorie şi Engleză, Facultatea de Istorie şi Filologie Sibiu, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj Bursier: Viena (1994), Heidelberg (1996), Oxford (1996 si 2003), Salzburg (2004), Muntenegru (2008); Rep.: Testamentul baronului Samuel von Brukenthal a rămas un subiect de actualitate. Ce referiri face la biblioteca sa? Constantin Ittu: Biblioteca Brukenthal a fost menţionată ca primă şi favorită colecţie de către fondatorului Muzeului, Samuel Baron von Brukenthal, după cum aflăm din Testamentul său: ,,Întrucât biblioteca, tablourile, gravurile, naturalia, mineralele şi colecţia de numismatică se vor afla sub incidenţa dispoziţiilor speciale […] dispun expres ca în momentul în care va fi constituit şi depus capitalul de 36.000 florini renani, iar din dobânzi se va putea plăti un bibliotecar şi personal de îngrijire, accesul la bibliotecă, pinacotecă, la colecţiile de minerale şi numismatică să fie posibil la casa mea din Sibiu, destinată păstrării acestora, în anumite zile şi la anumite ore (Testament, „punctul 3”).” Rep.: Ce ne puteţi relata despre viaţa baronului Samuel von Brukenthal şi patrimoniul lăsat moştenire? C.I.: Probabil că fondatorul Muzeului şi Bibliotecii Brukenthal şi-a imaginat Paradisul sub forma unei biblioteci. Baronul Samuel von Brukenthal (1721–1803) a trăit cea mai mare parte a vieţii sale în secolul al XVIII-lea, al Luminiilor, caracterizat prin relativul abandon al speculaţiilor mistice în favoarea studiului ştiinţific. Sf. Vasile cel Mare vorbeşte despre o grădină a spiritului, unde înţelepciunea este o taină ce ni se arată asemenea unui trandafir căreia trebuie să ştii să-i ocoleşti spinii, ca să poţi culege nerănit petalele. Baronul Brukenthal şi-a constituit biblioteca în concordanţă cu spiritul epocii, o epocă de răscruce, unde literatura teologică pierde teren în faţa filosofiei şi a ştiinţelor, călătoriile mistice sunt înlocuite cu autentice jurnale de călătorii. Au devenit importante operele filosofilor, enciclopediştilor şi oamenilor de litere contemporani, iar cărţile acestora erau achiziţionate cu asiduitate pentru a fi citite şi comentate în saloane. Ele erau şi bine întreţinute, executându-se pentru ele coperţi speciale, din piele fină, cu monograma, adesea chiar cu ex librisul posesorului (n. red. vinietă aplicată pe o carte, purtând numele unei biblioteci, a bibliofilului sau o deviză). Nici cărţile veacurilor anterioare nu au fost uitate, biblioteca iluministă având în colecţiile sale manuscrise vechi, incunabule (n. red. exemplar dintr-o carte tipărită în primii ani ai introducerii tiparului, înainte de anul 1500), cărţi ale autorilor antici şi altele. Rep.: Cum s-a implicat Biblioteca Brukenthal în proiecte de cercetare ştiinţifică? C.I.: Proiectul ,,Baronul von Brukenthal – Homo Europaeus”, s-a derulat în primăvară şi vreau să amintesc expoziţia care a marcat evenimentul. Al doilea proiect ,,Breviarul Brukenthal” a vizat o carte–manuscris din secolul al XVI–lea, cunoscută drept ,,Carte a orelor”, un fel de ceaslov al lumii romano–catolice sau ,,Breviar”, unde un credincios al secolelor anterioare găseşte rugăciunile trebuincioase şi rânduiala lor în formă prescurtată, abreviată. Rep.: Ce este special în munca în Biblioteca Brukenthal? C.I.: O povestioară ar putea da un răspuns în locul meu. O contesă a invitat un profesor la castelul ei să-i facă rânduială în biblioteca personală, care, după moda vremii, cuprindea alături de cărţi şi documente de familie, acte personale ale conţilor şi conteselor care au format arborele genealogic al respectivei ilustre familii. Tot atunci, contesa a primit şi vizita neaşteptată a unor cunoştinţe, în majoritate tineri, cam fără scop în viaţă şi care l-au întrebat dispreţuitor pe profesorul de istorie: „Ce faceţi acolo, în aripa aceea mohorâtă a castelului, domnule profesor?”. Acesta îi răspunde cu o voce calmă: „Port conversaţii cu strămoşii doamnei contese, stimate domn”. Asta fac şi eu de mai bine de trei decenii, port conversaţii cu strămoşii noştri sau cu cei ai baronului Samuel von Brukenthal. V. Neghină