-0.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Gusturile și tradițiile din Săliște, „vedetele” weekendului la Sibiel

Cele mai citite

Gusturile și tradițiile din Mărginimea Sibiului pot fi descoperite la Sibiel, în acest sfârșit de săptămână. În Piațeta centrală, specificul gastronomic local și moștenirea culturală din Săliște, orașul de care aparține Sibiel, vor fi în atenția turiștilor și localnicilor în cadrul celei de-a doua ediții e festivalului „Gusturi și Tradiții din Săliște. Evenimentul va avea loc în 26 septembrie, între orele 13-20.
Cei care vor răspunde afirmativ invitației mărginenilor vor putea degusta și achiziționa produse din gastronomia tradițională locală, precum fructe și legume din gospodăriile lolcalnicilor, brânzeturi de vacă și de oaie, preparate din carne, produse locale ale stupului, bere artizanală, băuturi tradiționale, produse de patiserie și panificație tradiționale, conserve de toamnă și produse artistice și de artă populară.
De asemenea, repertoriul patrimoniului cultural imaterial va fi pus în valoare de artiști și ansambluri precum Ceata Junilor, Robert Târnăveanu, Camelia Cosma Stoiță, Rodica Popa Comăniciu și Studioul de Canto „Rodica Popa Comăniciu”, cu elevii: Anisia Bebeșelea, Sofia Bunaciu, Antonia Bunaciu, Andrada Cinăzan, Alexandra Cinăzan, Larisa Banciu și Iulian Hanea.
„Vă așteptăm la Sibiel, la un eveniment care își conturează deja profilul unei tradiții care începe să prindă rădăcini și pe care l-am inițiat cu ocazia programului „Sibiu –  Regiune Gastronomică Europeană 2019″, cu dorința de a îmbina activitățile culturale cu cele meșteșugărești și cu gastronomia locală. Începând de anul acesta, vom pune în valoare, în cadrul proiectului, pe principiul rotației, satele aparținătoare ale Săliștei cu tradițiile și specificul lor gastronomic, Sibielul fiind gazda evenimentului din 26 septembrie. Vă așteptăm cu drag la această sărbătoare a tradițiilor din Săliște, la Sibiel!”, a declarat Horațiu-Dumitru Răcuciu, primarul orașului Săliște.
Potrivit organizatorilor, în caz de vreme nefavorabilă, activitatea se va desfășura în incinta Pavilionului din Sibiel (Căminul Cultural).

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect