5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Încep concertele în Sibiu. Orchestra Filarmonicii de Stat susține, mâine, un eveniment fără public

Cele mai citite

Prima instituție de spectacole din Sibiu care se va deschide va fi Filarmonica de Stat. La ora 12, aceasta va da tonul unui exercițiu de revenire la viața culturală a orașului, în contextul distanțării sociale, după cum mărturisesc reprezentanții conducerii. Potrivit acestora, câțiva membri ai Orchestrei vor oferi un concert fără public, pentru ca în oraș să se audă din nou muzica instrumentelor.
„Muzicienii vor fi dispuși în mai multe puncte exterioare ale Sălii Thalia, în scopul de a evita orice formă de aglomerare. Ne dorim pur și simplu să cântăm din nou, iar acest concert de vineri la ora 12 va fi un tribut adus bucuriei de a trăi, purtând permanent în minte regulile noii conviețuiri comunitare, cauzate de pericolul Covid -19”, a a spus Cristian Lupeș, directorul Filarmonicii de Stat Sibiu.
Concertul fără public în aer liber face parte dintr-o campanie de conștientizare a importanței regulilor de conduită civică în perioada pandemiei, inițiată de Filarmonica de Stat Sibiu, din respect și grijă pentru publicul spectator.
Vizual-urile campaniei ilustrează diverse personaltăți cunoscute în întreaga lume, care pooartă măști, însoțite de citate celebre care le aparțin.
„Am găsit la Ballansportswear, partenerii noștri în acest proiect, o mare deschidere spre creativitate, inovație și promovare a unei atitudini civice,” a mai spus Lupeș cu privire la execuția conceptului campaniei.
Astfel, fabrica din Mârșa va produce pentru acest eveniment steaguri și tricouri care vor prelua conceptul grafic dezvoltat de artista vizuală Loredana Bulgaru, dar și măști de protecție asemănătoare celor purtate de personalitățile campaniei.
„Ne era dor de muzica Filarmonicii, dar și de orasul decorat cu steaguri de evenimente”, a spus Smaranda Balan, directorul de Marketing al firmei Metropolis, producătorul brandului Ballansportswear.
Transmisiunea live va fi asigurată pe pagina www.livestreamromania.ro și www.filarmonicasibiu.ro, dar și pe Radio Romaniia Cultural si Radio Romania Muzical.
Campania inedită de la Sibiu a fost inițiată de Filarmonica de Stat și Clubul „Lions Brukenthal” Sibiu.
„Cu siguranță, Filarmonica de Stat Sibiu nu putea să ne încânte mai bine, în prima zi în care măsurile de distanțare socială s-au relaxat, decât prin muzică, dar și printr-un exemplu de conștientizare că pericolul nu a trecut și că ține de fiecare dintre noi să ne protejăm în continuare. Salut această inițiativă și vă felicit dragi colegi, pentru exemplul pe care instituția îl transmite comunității din Sibiu” a declarat Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Ziua Națională a României sărbătorită cu emoție la Ruja

Astăzi, 29 noiembrie 2024, elevii claselor primare de la Liceul „August Treboniu Laurian” Agnita-Ruja au marcat anticipat Ziua Națională...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect