Între 12.000 și 15.000 de sași din Europa și America de Nord sunt așteptați, la sfârșitul acestei săptămâni, la Sibiu, pentru a fi prezenți la Întâlnirea Internațională a Sașilor.
Organizatorii, Forumul Democrat al Germanilor din România, împreună cu asociațiile sașilor din țară și din străinătate, speră să depășească recordul din 2017, precedenta întâlnire a sașilor de la Sibiu, când au fost prezenți în jur de 12.000 de etnici sași din Germania, Austria, Elveția, România Statele Unite sau Canada. Președintele României, Klaus Iohannis, le-a transmis organizatorilor că va participa la evenimentul ce va avea avea loc în perioada 2-4 august.
Peste 50 de manifestări culturale
La paradă, ce se va desfășura în zona centrului istoric, s-au înscris să participe peste 2.000 de persoane. Parada participanților va pleca din Piața Huet, va traversa Piața Mică, Piața Mare, str. Arhivelor, str. Cetății, str. N. Bălcescu și va reveni în Piața Mare.
Deschiderea festivă a manifestării se va face la Sala Thalia, sâmbătă, 3 august, odată cu prezentarea expoziției „800 de ani de la emiterea Diplomei Andreane”. Totodată, acum va avea loc și acordarea medaliilor Honterus.
Programul celor trei zile cuprinde peste 50 de manifestări culturale, care se vor desfăşura în Piaţa Mare, Piața Mică, Piața Huet şi strada Cetății. Sunt planificate concerte, spectacole de teatru şi dansuri populare, prezentări de filme, expoziții, tururi ghidate ale oraşului. Manifestarea este organizată de Forumul Democrat al Saşilor din Transilvania, împreună cu Biserica Evanghelică C.A. din România şi Asociaţiile saşilor transilvăneni din Germania, Austria, Canada şi SUA.
Peter Maffay, primul concert în România
Un moment special al Întâlnirii Internaționale a Sașilor este concertul lui Peter Maffay, programat pentru ziua de duminică, în Piața Mare, de la ora 20. Intrarea este liberă. Astfel, primul concert al lui Peter Maffay, în România, este susținut de Fundația M&V Schmidt – fundația fiind și organizatoarea Săptămânii Haferland, un eveniment cultural și etnografic din „Haferland” (Țara Ovăzului), regiune situată între Brașov și Sighișoara, un proiect inițiat de Peter Maffay și de Michael Schmidt, în 2013.
Redăm programul integral al Întâlnirii îl puteți consulta aici: