Mulți sunt cei care ascund faptul că sunt români și încearcă să își asume o altă cultură, iar pe cei care promovează România în străinătate îi putem număra pe degete.
Laura Hant este una din puținele persoane pe care le știu ce este dornică să promoveze cultura românească, să arate că țara noastră este una încântătoare și plină de istorie.
Ea este inițiatoarea Asociației „Mihai Eminescu” – Viena, prin care a început, acum aproape 10 ani, să promoveze imaginea României în străinătate.
Pentru că am vrut să aflăm mai multe despre ea și despre comunitatea românilor din Austria, am invitat-o să îmi răspundă la câteva întrebări.
Sunt un om obișnuit, a cărei activitate este dedicată promovării imaginii țării mele
Prezentând aici în Austria, pe cât pot eu, și așa cum consider eu că este mai potrivit, imaginea reală a civilizației românești, sunt sigură că îmi fac datoria față de propria conștiință. Simt o satisfacție anume atunci când pot să mă implic și să devin vocală, vizibilă, chiar dacă un vechi proverb spune: „capul plecat, sabia nu-l taie”, reacționând fără teamă de a greși pentru a răspunde tentației unora, nu mulți, dar destul de invidioși, care caută să mistifice imaginea corectă a României.
Sunt un cetățean român, ca oricare altul, venind din Transilvania, a cărui ocupație, dătătoare de satisfacții sufletești, este iubirea de țară! Faptul că am sosit în Austria a fost probabil o întâmplare, dar faptul că trăiesc aici, că m-am acomodat în societatea vieneză nu este rodul întâmplării, ci al perseverenței, al ambiției de a fi egală cu oamenii care trăiesc aici, de a munci cu ei, de a vorbi cu ei, de a nu mă considera un refugiat, un „auslander” fără trecut și fără viitor.
De ce Austria
Dacă aș da timpul înapoi, aș alege tot Austria. Atunci nu știam pentru ce, probabil că era mai aproape de Banat, de locul nașterii mele, în schimb acum știu.
Este țara care iubește cultura, ca și mine, este țara unde se muncește cu spor, unde oamenii sunt primitori, te respectă, dacă îi respecți, sunt ordonați, punctuali, se țin de cuvânt. Iar dacă nu apreciezi aceste valori, nu te aștepta să te aprecieze ei pe tine. Stabilindu-mă definitiv aici, aceasta nu înseamnă că nu mă mai leagă nimic de România, dimpotrivă. Acolo, în țară, am rudele, mai prietenii din tinerețe. Acum, am două patrii, la fel de frumoase, la fel de iubite, doar că una este patria părinților mei, iar aceasta este patria fiicei mele. Eu sunt liantul de legătură între cele două patrii. Vedeți, sunt români, cred că puțini, dar mai există totuși, oameni care nu s-au acomodat îndeajuns în România, nici înainte de 1989, nici după
Nici mie nu mi-a fost la început ușor, cu toate că atunci când am plecat din România eram încă foarte tânără, nu puteam să spun că „m-am săturat de România”, cum din păcate mai aud spunându-se câteodată. Dar satisfacția că m-am integrat, că muncesc și că sunt utilă celor două patrii (cea natală și cea de adopție) îmi dă și mai multă satisfacție lăuntrică.
Ce faci când te cuprinde dorul de casă
Când mă apucă dorul de casă, de acasă, ori conduc mașina și în patru cinci ore sunt acasă, ori citesc o carte cu poezii de Eminescu. Iar atunci când ajung în România, nu vin să mă odihnesc sau să mă retrag într-un colț de natură, deși toată România este frumoasă ca un colț de rai, ci merg la Iași, la București, mă adresez autorităților, sugerându-le hai să facem și asta, că se poate, hai să ne facem cunoscută și mai bine limba, cultura noastră. Și chiar dacă îmi este greu, până nu izbândesc nu mă las.
îmi place să las în urma mea lucruri ce vor dura în timp
Îmi place să las în urma mea lucruri ce vor dura în timp. Nu pentru mine, ci pentru ai mei confrați. Iată, să va dau un exemplu. Dacă deschideți harta Vienei, veți vedea acolo scris Teiul lui Eminescu. Este ceva mărunt, dar atâta semnificație profundă are în sufletul meu, că nu vă pot descrie.
Ai interacționat cu românii stabiliți în Austria. Ce au toți în comun?
Locuind cu familia de peste 20 de ani, la Viena, am fost martora evoluției acestei comunități românești, devenită în prezent, ca pondere numerică, a doua din Austria, după cea germană. Peste tot poți auzi limba română, inclusiv aici în Capitală, un oraș cosmopolit și plin de turiști din toate colțurile lumii, o metropolă restrictivă, din punctul de vedere al costului traiului de zi cu zi, chiriilor și condițiilor de angajare.
Acești români pot fi întâlniți la locul lor de muncă, în magazine, pe șantiere de construcții, la Conservator, în clinici și spitale, la coafor sau în cofetării și restaurante, încât este firesc să interacționezi cu compatrioții noștri/
În primul rând, motivația venirii lor în Austria este, în general, aceeași: găsirea unui loc de muncă! Nimeni nu se satură de patria în care s-a născut, de care să se lepede ca de o haină care nu mai este la modă, fiindcă nu i se pare atrăgătoare, așa cum nimeni nu își părăsește mama, fiindcă a îmbătrânit și nu mai este frumoasă.
Dar am văzut, din păcate, nenumărate persoane care și-au părăsit mama, părinții, frații, surorile, familia, plecând din România, oriunde în lume, pentru a avea unde munci, pentru a avea cu ce să îi întrețină pe cei rămași în țară.
O altă caracteristică ce îi unește pe toți românii, indiferent de motivația venirii în această țară primitoare, generoasă, care este Austria, este păstrarea tradițiilor, a obiceiurilor, a felului de a fi în traiul de zi cu zi. În zilele de sărbătoare, fetele și femeile se îmbracă în frumosul port național, pe care îl etalează cu un firesc și o naturalețe de parcă ar fi acasă, pe ulița satului.
În timp ce cei din țară așteaptă cu nerăbdare să o părăsească, diaspora abia așteaptă să o revadă
De ce crezi tu că le este cel mai dor românilor?
Pe care să le amintesc mai întâi ? Să încep cu dorul de casa părintească, de locul unde te-ai născut. Este cel mai copleșitor. Sunt momente când, în singurătatea unui român aflat pe meleaguri străine, îi vin în minte amarele adevăruri ale proverbului „Fie pâine cât de rea, tot mai bună-n țara ta”. Da, este adevărat, în țările de adopție, condițiile de trai sunt mai bune, însă aceasta nu înseamnă că viața este mai ușoară, că traiul este mai lesnicios ca în România.
Dimpotrivă! Și, cu toate acestea, sunt nopți când visezi că ești copil, îți revezi curtea casei, își aduci aminte de bunici, de vecini, de câinele sau pisica cu care te jucai, de prima zi de școală, de cum înfloreau florile copacilor, Primăvara, cum te înnoiai de Paște și cum, vara, petreceai cu copiii de vârsta ta, sau cum alunecai cu sania pe derdeluș iarna, cum te jucai cu bulgări de zăpadă, cu obrajii îmbujorați. Unde sunt toate acestea ? Acum ai telefon inteligent, televizor cu sute si mii de canale, stai seara, venind obosit de la muncă și abia de mai apuci să vezi ceva, că oboseala te cuprinde deodată și nu mai ai timp să te bucuri de aceste comodități, pe care tu crezi că îți ușurează viața și te fac mai fericit.
sunt momente când singurul gând care te face fericit este acela că, în curând, te vei întoarce de acolo de unde ai plecat
Vine luna de concediu, când pleci în România, și uiți pentru puțin de toate acestea: ești fericit, te întâlnești cu neamurile, cu vecinii, cu prietenii, ei îți admiră, oftând, numărul străin de la mașină, adidașii noi și cred că ești cel mai fericit om de pe lume!
Dar ei nu știu că tu abia aștepți să guști dintr-o roșie zemoasă, cu încă gust de roșie, să sorbi din apa din fântână, cu apă de apă, nu cu miros de clor, să savurezi o pâine de casă, coaptă la cuptor.
Pentru tine este special, când vei veni acasă, și mai ales să simți o vorbă din partea mamei, spunându-ți „îți este bine mamă, acolo ? Te doare ceva, îți lipsește ceva ?” Și tu cum să îi spui că iți vine să urli de neputință că nu ești lângă ai tăi, când lor le este greu, și frig, și nimeni nu îi poate mângâia pe obraz, când dorul de copii îi ustură mai rău ca orice rană.
Au existat activități dedicate românilor? De Crăciun sau poate Paște ?
Dacă aș rememora lista acestor activități dedicate românilor din Austria, din România dar și din Bucovina sau Basarabia, ar părea că îmi fac voit o imagine de bun samaritean.
Înainte de a le enumera, pe scurt, că întotdeauna le-am întreprins cu multă bucurie, cu pasiune, cu satisfacția de a-ți ajuta aproapele. Am făcut aceste acte de caritate, ca mulți alții, gândindu-mă că sufletul celor năpăstuiți se bucură de fiecare dată când semenii lor se gândesc și la acești nefericiți ai soartei, că nu sunt uitați, că deși cum se spune „cu o floare nu se face Primăvară”, solidaritatea umană este mai importantă decât orice.
Dăruind copiilor de acasă aceste mici obiecte de îmbrăcăminte, jucării sau cărți de povești, mă bucur de parcă eu le-aș primi, eu le-aș purta. Și mai am o bucurie, pe care vreau să o mărturisesc acum. De fiecare dată când am trimis ajutoare în România sau în Basarabia, am făcut-o în numele Asociației ”Mihai Eminescu” – Viena, fiindcă mă gândesc că și Eminescu ar fi procedat la fel pentru frații lui români aflați în nevoie.
Prin Asociația „Mihai Eminescu” – Viena am început să susțin activități de promovare a imaginii României în străinătate, evidențiind personalități de frunte: Mihai Eminescu, Alexandru Ioan Cuza, Ciprian Porumbescu, Constantin Brâncuși etc.
am înălțat o statuie lui Mihai Eminescu, prima și singura din Viena
Tot în memoria sa am organizat plantarea unui puiet din Teiul lui Eminescu din Parcul Copou de la Iași în Parcul Municipal din Viena. De altfel, celebrarea în fiecare an a Zilei Culturii Naționale – 15 ianuarie – ziua de naștere a lui Mihai Eminescu sau a zilei de 15 iunie, mi-au oferit ocazia să organizez ample manifestări culturale la Palatul Hofburg, la Capela imperială a Palatului Schönbrunn (Schlosskapelle Schönbrunn), la ”Theatermuseum” – ”Palais Lobkowitz”- ”Sala Eroica”, spectacol susținut de actorii Mercedes Echerer (în limba germană) și Gerhard Brössner (în limba română); Tot aici, în acest palat, s-a prezentat pentru prima oară la Viena o piesă teatru dedicată lui Mihai Eminescu (”Floare Albastră”); iată doar câteva din palatele de mare rezonanță culturală sau istorică, unde au răsunat versurile Poetului sau muzica românească.
Îmi aduc aminte cu plăcere de spectacolul maestrului E. Doga, dedicat lui Eminescu, la Sala de Spectacole a Palatului Schönbrunn. De asemenea, am organizat o expoziție de prezentare a artei populare românești, la Palatul Hofburg, cu ocazia Zilei Iei Românești;
Am organizat celebrarea, pentru prima oară la Viena, a personalității lui Alexandru Ioan Cuza, depunerea de coroane de flori și defilarea unei formațiuni militare românești în onoarea domnitorului, cu ocazia Centenarului nașterii României Mari. Nu am uitat să îi omagiem și pe deputații bucovineni (1911-1918) din Parlamentul de la Viena, acțiune care a avut loc în Sala Parlamentului Austriei.
Printre alte acțiuni mai importante, vreau să amintesc demersurile pentru crearea unor punți de colaborare durabile între Primăria Vienei și Primăria Municipiului Iași, facilitând derularea unor contacte între Primarul Iașului și Primarul Vienei, între personalități parlamentare austriece și autoritățile ieșene. Fiindcă amintesc de bunele raporturi cu lumea culturală ieșeană, evoc aici organizarea la Viena a expoziției „Primăvara Românească”, în colaborare cu artiști plastici ieșeni și cu Asociația ”Alexandru Lăpușneanu”. În acest context, am organizat tot la Viena Expoziția de pictură a maestrului Mihai Coțovanu din Iași, cu ocazia Zilelor Teiului Eminescian. Aceste activități de colaborare între Asociația Mihai Eminescu – Viena și autoritățile Municipiului Iași – au fost potențate și mai mult prin obținerea de către orașul Iași a titlului de Capitală Culturală a României.
Cum crezi că sunt văzuți românii aici în Austria?
Răspunsul meu la această întrebare este unul simplu: bine! Și nu cred, ci sunt sigură. În Austria au ajuns să muncească doar oameni serioși, care au înțeles de la bun început ce înseamnă disciplina, seriozitatea și mentalitatea muncii în această țară. Cei leneși, nepricepuți, puși doar pe căpătuială, fără să se angreneze în regimul de disciplină și seriozitate specific german, nu au rezistat, au plecat singuri.
Cu ce se deosebesc românii atunci când vine vorba de Crăciun?
Crăciunul înseamnă bucuria petrecerii în familie, cu rudele, cu prietenii. Românii, fie că sunt din Transilvania, din Moldova sau din Vechiul Regat, își păstrează vechile tradiții de Crăciun. Mergem la slujba de la biserică, apoi petrecem acasă, cu tradiționalele bucate pe masă: sarmale, cârnați, piftie, tobă, lebăr, vin, cozonac. Dar cel mai mult le place românilor să își ureze după datina străbună.
Desigur, dacă m-ați întrebat ce îmi evocă sărbătoarea Crăciunului, vă răspund: mersul cu colindatul, covrigii, nucile, merele și bănuții primiți pentru colinde îmi lipsesc cel mai mult. Dar mi-am învățat fiica, născută și școlită aici, iar ca mine sunt majoritatea familiilor din Austria, textele și melodiile acestor splendide colinde românești. Ele nu se vor pierde și nici nu se vor schimba ca semnificație, ca prilej de bucurie.
