Scriitor, jurnalist cultural, cronicar literar, traducător și editor, Marius Chivu este una dintre cele mai influente voci, în ceea ce privește scrierea literară, din România. Născut în 1978, la Horezu, județul Vâlcea, a absolvit Școala Populară de Arte din Râmnicu Vâlcea și Facultatea de Litere din cadrul Universității din București. Autorul a debutat la la 34 de ani, în 2012, cu volumul de poezie, „Vântureasa de plastic”.
Având „dor de ducă” a publicat trei jurnale de călătorie „Trei săptămâni în Himalaya”, „Trei săptămâni în Anzi” și „Trei săptămâni în Atlas”. În 2011 a pus bazele, împreună cu Florin Iaru, la ce urma să fie cel mai longeviv atelier de „creative writing” din România. Este redactor al revistei „Dilema”, realizatorul radio-talk-ului cu scriitori „All You Can Read“ de pe UrbanSunsets.com și co-moderatorul podcastului Cronicari Digitali. Din 2020 este editorul antologiei anuale de proză scurtă „KIWI”.
Pe Marius Chivu l-am întâlnit mai mult sau mai puțin întâmplător, la o librărie cu istorie, de pe strada Nicolae Bălcescu.
„Să debutezi este, de fapt, cel mai ușor lucru, întrucât ai totul de spus în timp ce nimeni nu are (încă) nicio așteptare de la tine”
Ești un om care dă aripi penițelor tinerilor, cum a fost debutantul Marius Chivu? Timorat, rușinos sau îndrăzneț și vocal?
Eu am debutat relativ târziu, la 34 de ani, cu un volum de poezie, Vântureasa de plastic, când îmi făcusem deja un nume de cronicar literar. Deci vocal și îndrăzneț eram deja, dar cu cărțile altora. Însă recenzând mai bine de un deceniu cărțile celor care aveau să-mi devină colegi de literatură m-a ajutat să fiu destul de sigur pe mine încă de la prima carte. Timorat nu am fost, doar emoționat. Mai ales că am luat premii cu acel debut, care a fost ulterior și tradus în franceză.
Ai vreun text de la începutul carierei tale pe care nu l-ai publicat, îți place, dar nu vrei să îl dezvălui dintr-un oarecare ,,egoism”? Sau nu consideri că este destul de bun.
Am câteva eseuri literare pe care nu le-am considerat suficient de bune pentru a fi publicate, așa cum nepublicat a rămas și primul meu volum de povestiri. Abia când l-am terminat de scris mi-am dat seama că încep să știu despre ce vreau să scriu și, mai ales, cum anume. Așa că l-am pus deoparte, și bine am făcut, și m-am apucat să scriu povestirile din Sfârșit de sezon, pe care la reeditare nu le-am modificat câtuși e puțin.
Cum ai motiva un tânăr scriitor care ar dori să fie vizibil, dar e prea nesigur pe el?
În primul rând, i-aș spune că vizibilitatea e o iluzie. La noi se scrie prea mult și se citește și se recenzează prea puțin, încât să spere că literatura îl va pune sub reflector. Înainte de toate literatura e o afacere personală, iar motivația faimei este cea mai puțin potrivită scrisului, ca să nu spun nocivă. Vizibilitatea se câștigă în timp, dacă există talent dublat de perseverență și muncă. Cît despre nesiguranță, asta nu te părăsește niciodată cu adevărat. Căci cu fiecare carte pe care o scrii o iei de la capăt, fiecare text scris vine însoțit de îndoială. Cu timpul scrisul devine mai greu. Să debutezi este, de fapt, cel mai ușor lucru, întrucât ai totul de spus în timp ce nimeni nu are (încă) nicio așteptare de la tine.
„Niciun film nu a reușit să spună vreodată la fel de munte ca romanul pe care l-a ecranizat”
Dai frâu liber debutanților să scrie despre ce vor aceștia la taberele pe care le organizezi, apoi pui o temă simbolică. Ce faci dacă acei oameni rămân indeciși, le dai idei sau îi lași să și le găsească singuri? Cât de mult contează spontaneitatea pentru un autor?
În tabere, fiecare contribuie cu idei la ideea de proză a fiecăruia. E un fel de brainstorming, un efort colectiv de sugestii, în urma căruia fiecare alege ce îi place sau ce i se potrivește lui, ca să nu mai spun că se poate răzgândi în timpul procesului. Asta e frumusețea taberelor de scris: la început toți pun umărul, apoi fiecare rămâne singur cu propriul scris și trebuie să ia deciziile finale de unul singur ori consultîndu-se cu mine. Literatura presupune gîndire, planificare, rescriere, eliminare și, mai ales, timp. Spontaneitatea e bună la lecturile performative sau la stand up comedy, unde ești provocat de vreun heckler să-i dai replica pe loc. Proza nu se scrie contra-cronometru și cu cititorul de față. Unele idei îți vin și după zece ani de căutare. Instinctul, flerul, intuiția, acestea da, sînt de folos scrisului.
Care este cea mai grea parte în scoaterea unei antologii cu scriitorii debutanți?
Cu excepția primelor două ediții din KIWI unde erau, într-adevăr, mulți debutanți, nu mă ocup exclusiv cu asta. Dar cel mai greu este să-ți asumi selecția, căci știi că cei rămași pe dinafară vor fi afectați. Unii chiar nu te vor mai băga în seamă și se vor răzbuna pe tine pe FB la un moment dat 😊.
Poate proza scurtă să spună mai multe lucruri decât un roman sau un film?
În primul rând, o povestire poate să spună la fel de multe lucruri ca o trilogie romanescă. Nu dimensiunea dă valoare sau profunzime unei creații literare. Metamorfoza lui Kafka, Sonata Lunii, Cumințenia pământului ori unele tablouri de Salvador Dali, ca să mă opresc doar la acestea, sunt capodopere artistice absolute în ciuda, ca să nu spun tocmai datorită dimensiunilor lor reduse. Ca să mă refer doar la literatură: Kafka, Cehov, Salinger, Caragiale, Carver, Cheever, Alice Munro, Borges, Buzatti, Cortazar, cu toții au scris aproape exclusiv povestiri și nuvele, deci proză scurtă.
Între Moartea lui Ivan Ilici și Război și pace există o diferență de aprox. 1700 de pagini, dar moștenirea literară a lui Tolstoi se bazează pe ambele scrieri. Între Moarte de Veneția și Muntele vrăjit diferența e de peste 1000 de pagini. La fel, Mendebilul și Theodoros sunt două capodopere ale lui Cărtărescu în ciuda diferenței de vreo 600 de pagini. Marile proze ale lui Borges au câteva pagini. Cât despre filme, care sunt opere artistice cu un limbaj diferit de literatură, deci comparația e la fel de forțată ca între un tablou și o sculptură, niciun film nu a reușit să spună vreodată la fel de munte ca romanul pe care l-a ecranizat.
„Fiecare mare scriitor este bun în felul lui și nu mai bun decât alt mare scriitor”
În zilele noastre este de ajuns să știi să scrii bine sau trebuie să știi și să te vinzi?
Depinde ce înțelegi prin „de ajuns”. E de ajuns să scrii bine pentru a fi publicat de o editură onorabilă, dar asta nu presupune și că vei ajunge un autor de bestseller, vei vinde cam o mie de exemplare atât cât este media pieței noastre de carte. În același timp, poți fi un autor ale cărui cărți se vând foarte bine, dar scrisul tău să fie foarte rău (Igor Bergler, Irina Binder). Valoarea literară nu este, decât rareori, direct proporțională cu cifrele vânzărilor. Unele cărți sînt mai vandabile/comerciale/ușoare decât altele, iar asta le ajută să fie preferate de mai multă lume. Nu înțeleg însă acest „să știi să te vinzi”. Căci nu autorii își vând cărțile (decît dacă sînt librari), subiectul cărților le face vandabile (mistere, conspirații, fantasy) sau, eventual, campaniile de marketing (dar la noi nu prea e cazul). Altfel, sigur, probabil că o vedetă media sau cineva cu cont de Only Fans ar știi mai bine cum să-și vândă cărțile decât un profesor de literatură.
Ce îl face pe un scriitor mai bun decât altul, faptul că e citit de mai multă lume sau că e apreciat de critici?
Cum spuneam, numărul de cititori sau vânzările nu sunt un indiciu al valorii: Eric-Emmanuel Schmitt și Paolo Coelho sînt citiți de infinit mai multă lume, oriunde pe glob, decît George Saunders și Colson Whitehead, ca să aleg acești patru scriitori bărbați în viață traduși la noi de aceeași editură: Humanitas Fiction. Cărțile Irinei Binder sunt citite de zeci de mii de ori mai mult decât cărțile Virginiei Woolf. În ciuda faptului că sunt citiți de mai multă lume, ceea ce nu este deloc blamabil, aprecierea criticilor și marile premii literare ale lumii sunt net în favoarea celor care fac din literatură artă, nu vânzări. În plus, de la un anumit nivel încolo, comparațiile nu mai sunt relevante. Fiecare mare scriitor este bun în felul lui și nu mai bun decât alt mare scriitor. Sau rămâne o chestiune de gust: unora le place mai mult Margaret Atwood, alții o pot prefera pe Annie Ernaux. Sau, ca să aduc în chestiune și diferențele de gen, cititoarele femei o preferă pe Elena Ferrante, pe când cititorii bărbați îl preferă pe Karl Ove Knausgard.
Ești din Horezu, Vâlcea, ai copilărit în Slătioara, la bunici, ai vreo amintire dragă din copilărie pe care ai dori să ne-o împărtășești?
Aș spune una legată de scris. Prin clasa a șasea am primit ca temă pentru vacanța de vară să notăm zilnic într-un caiet starea vremii. Să încerc să descriu vremea, altfel neschimbătoare semnificativ, timp de 80 de zile consecutiv fără să mă repet prea mult, asta a însemnat pentru mine un exercițiu stilistic foarte greu, dar pe care l-am dus la capăt onorabil, zic eu. Când s-a reluat școala însă, diriginta nu ne-a controlat caietul de teme. Ei bine, acest efort literar rămas neevaluat și neapreciat m-a învățat o lecție importantă despre condiția scriitorului 😊.
Ai o legătură aparte cu mediul rural. Unde crezi că s-a născut veșnicia și de ce?
Veșnicia s-a născut la sat în capul unui poet mistic nefericit la oraș. Legătura mea aparte cu mediul rural sunt familia, natura și liniștea. Câteva luni pe an îmi încarc bateriile locuind în casa de la țară a bunicilor mei materni, casă pe care am restaurat-o și renovat-o. Cu satul am legături naturale, nu supranaturale.
„Scriu mai bine când nu sunt înconjurat de oameni și de tentații”
Ce este un țăran?
Asta mă întreb și eu de cînd îi văd pe țăranii de la mine din sat că au iPhone, ATV, cont de TikTok, panouri solare și camere de supraveghere montate pe case, în timp ce beau energizante la doză și comandă pizza online. Mă întreb dacă Lucian Blaga ar mai fi fost tentat de veșnicia satului rămas fără licurici din cauza pesticidelor și a poluării luminoase, ori de satul al cărui fundal sonor vara sunt cositoarele electrice.
Cum i-ai motiva pe orășeni ca să se mute la țară?
În nici un fel. Mai ales că, după cum am constatat deseori, orășenii mutați la țară vor să trăiască tot ca la oraș, fără prea mare grijă față de natură, tăind copaci și betonând curțile. Nu mi-aș dori și mai multe mașini pe uliță sau neoane prin grădini. Am un vecin care se duce la market cu SUV-ul, deși distanța e de 200 de metri.
Scrii mai bine când ești înconjurat de aer curat și verdeață?
Și asta, dar scriu mai bine când nu sunt înconjurat de oameni și de tentații. La țară timpul curge mai lent, lipsit de „comunicare” și „events”.
Îți place să călătorești și nu de puține ori ne-ai povestit și nouă despre călătoriile tale, când te gândești ,,acasă” ce îți vine pentru prima oară în minte?
Pentru mine acasă e unde am copilărit și unde am cele mai multe amintiri cu familia. Când călătoresc departe de casă, alături de tovarășul meu, Marius Rădoi, mereu îi povestesc câte ceva din copilărie inspirat de ceea ce vedem pe unde ajungem.
Care a fost locul care te-a impresionat cel mai mult și de ce?
Îmi privesc călătoriile mai degrabă ca pe un drum, decît ca pe o suită de locuri vizitate. În fiecare călătorie făcută, Himalaya, Anzi, Atlas & Sahara, drumul a fost altfel. Asta mă impresionează: felul în care locul ne impune drumul. Pentru că este o experiență mai recentă și mai proaspătă în amintire, cel mai impresionat am fost de drumul prin Sahara. Cred că acel capitol din Trei săptămâni în Atlas este cel mai bun lucru scris de mine din toate cele trei cărți de călătorie publicate până acum.
„Fără munca de jurnalist nu mi-aș fi permis luxul de a fi și scriitor”
Oamenii sunt la fel peste tot?
Într-o bună măsură, da. Amabili, curioși, interesanți, confruntați cu propriile greutăți ale vieții. Acolo unde religia este mai puternică, acolo apar mai evidente diferențele. Convingerea mea e că religia este cea care impune și întreține, artificial, diferențele între oameni.
Ce te motivează să scrii?
Totul, mai puțin veniturile financiare. Din acest punct de vedere, în România scrisul este pierdere de vreme. Să scrii într-o țară cu jumătate din populație analfabetă funcțional și cu restul populației majoritar neinteresată de citit, asta reprezintă, de fapt, o mare demotivare pentru scris.
Făcând referire la titlurile cărților tale, ce reprezintă acest ,,trei săptămâni” pentru tine?
Timpul alocat pentru a călători cât mai cu folos printr-o cultură străină. Vreme de o lună de zile sunt curios la maxim, simțurile sunt alerte, pofta de umblat și de scris merg mână în mână. După care se instalează obișnuința și comoditatea, disponibilitatea la mirare scade și mi se face dor de acasă.
Ești scriitor și jurnalist. Cât de departe este ,,podul” de la jurnalist la scriitor? Și invers.
Sunt jurnalist cultural, ceea ce înseamnă că, de douăzeci de ani, m-am ocupat cu anchete și interviuri culturale, cronici literare, dosare tematice. Deci o muncă adiacentă, convergentă celei de scriitor. În plus, legat și de ceea ce spuneam mai sus, fără munca de jurnalist nu mi-aș fi permis luxul de a fi și scriitor.
„În scris, experiența de viață, imaginația și stilul sunt mai lucrative decât drogurile”
Majoritatea scriitorilor au vicii. Dar oare un viciu, cum sunt drogurile halucinogene, oare acestea nu pot fi considerate dopaj pentru scriitor? Iar cum sportivul mai slab ia substanțe ca să devină mai bun, scriitorul care se droghează nu i se aseamănă?
În primul rând, majoritate oamenilor au vicii, scriitorii nu reprezintă o categorie profesională sau creatoare mai vicioasă decât altele. Spre deosebire de sport, unde anumite substanțe, multe ilegale, pot îmbunătăți performanțele fizice, la scris îți folosești creierul, pe care drogurile mai degrabă îl alterează, nemaivorbind de riscul dependenței care afectează disciplina și luciditatea de care scrisul are nevoie. S-a experimentat dintotdeauna în literatură mai ales prin folosirea opioidelor și halucinogenelor, dar rezultatele notabile literar sunt puține și, mai degrabă modeste. În scris, experiența de viață, imaginația și stilul sunt mai lucrative decât drogurile. Vezi romanele lui Cărtărescu, un scriitor care nu bea alcool, nu fumează nici măcar tutun, care consumă doar cafea, dar a cărui imaginație este propriul ei drog. Dacă nu poți scrie treaz pagini de literatură bună, cu atât mai puțin le vei scrie beat sau drogat. Irvine Welsh sau Chuck Palahniuk, mari amatori de droguri, conform propriilor spuse, nu-și scriu cărțile sub influența drogurilor. Așa cum nici Hemingway nu scria beat, căci scrisul și băutul erau pentru el două activități distincte.
A pornit vreo carte de-a ta de la un vis? Ce visează Marius Chivu în ultimile nopți?
Doar o povestire (vezi una dintre cele cinci povestiri noi din ediția adăugită a Sfârșitului de sezon) și anumite scene presărate pe ici pe colo, inclusiv în cărțile de călătorie. Visele mi se par, în general, relevante sau interesante pentru cel care le visează, nu pentru cel care le ascultă. Pentru că visele au o formă specială de desfășurare pe care narațiunea nu o poate surprinde satisfăcător. Orice vis văzut cu ochii minții va fi desfigurat prin povestire, de aceea nici un vis nu poate fi povestit ca atare, el trebuie recreat, deci reinventat.
Un cititor bun poate și să scrie bine?
Toți marii scriitori au fost și sunt, înainte de toate, mari cititori. Dar nu orice mare cititor poate deveni un bun scriitor. Așa cum majoritatea melomanilor nu pot cânta la nici un instrument.
„Cel mai poetic oraș este cel din versurile poeților”
Care este legătura ta cu Sibiul? Ce te atrage ceva la acest oraș?
În primul rând, am rude în Sibiu, am amintiri de când îmi vizitam verișorii în copilărie și mergeam în Dumbravă sau la Cinema Pacea. Cultural vorbind, ARTmania, Festivalul de jazz, FITS, întâlnirea cu Dan Perjovschi sau cu literatura unor Cioran, M. Ivănescu, Iustin Panța, Radu Vancu, Adela Greceanu, Rita Chirian, Teodora Coman ș.a. au însemnat mult în formarea mea culturală în ultimii douăzeci de ani.
Care este locul tău preferat din Sibiu?
Aș prefera să rămână neîmpărtășit, la propriu și la figurat.
Care crezi că este orașul cel mai poetic din România?
Cel mai poetic oraș este cel din versurile poeților.
Ce îl face pe Marius Chivu să se trezească dimineața?
Pisicuța Kiwi.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
