-2.6 C
Sibiu
luni, aprilie 7, 2025

Intrare gratuită în Muzeul ASTRA pentru vizitatorii îmbrăcați în costum popular

Cele mai citite

Cei care vor să viziteze, duminică, 8 mai, Muzeul din Dumbrava Sibiului pot avea acces gratuit. O singură condiție au pus reprezentanții instituției culturale: să vină îmbrăcați în costum popular.
Duminică, Muzeul ASTRA va organiza o serie de activități de Ziua Costumului Tradițional din România, un eveniment aflat la cea de-a cincea ediție.
Astfel, la Gospodăria pastorală din Poiana Sibiului, monument expus în Muzeul în aer liber, va avea loc o prelegere despre evoluția costumului tradițional spre costum național. Gazdă va fi muzeograful Elena Găvan, care va prezenta publicului trei costume cu tipologie diferită, dar toate încadrate între sfârșitul secolului al XIX – lea și anii`30 ai secolului al XX- lea. Costumele respective sunt specifice Văii Hârtibaciului și Mărginimii Sibiului, iar dialogul și prezentarea vor începe de la ora 11.
Tot de la această oră, cinci grupuri de doamne, membre în șezători din Avrig, Maramureș, București, Dobrogea și Basarabia-Chișinău, se vor strange la Biserica din Bezded, unde vor încânta audiența cu pricesne. Va fi, practic, Reunirea Șezătorilor din România.
Agenda acestei reuniri, după cum o numesc organizatorii, arată că, după evenimentul de la Biserica din Bezded, participanții vor fi invitați la gospodăria din Călinești – Berbești.
Duminică, de Ziua Costumului Tradițional din România, intrarea este gratuită în Muzeul ASTRA pentru vizitatorii îmbrăcați în costum popular complet (femei: ie, poale, șurț și cătrință/ foi, brâu, laibăr sau pieptar; bărbați: cămașă, cioareci sau ițari, brâu, laibăr sau pieptar, clop/ căciulă).

Publicitate
Ultimele știri

BEC a intrat tare în campania electorală: a decis înlăturarea a zeci de materiale de pe TikTok și Facebook

Biroul Electoral Central a declarat ilegale zeci de materiale de campanie electorală aflate pe platformele TikTok şi Facebook.BEC a...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect