Cristi Danileţ vine la Sibiu să îşi prezinte volumul „Legea pe-nţelesul tinerilor”. Evenimentul ce va include şi o dezbatere pe această temă va avea loc marți, 10 iulie, de la ora 18, la Librăria Humanitas. Vor vorbi, alături de autor, Radu Vancu și Mihaela Miroiu.
„Am scris acest manual ca să aflaţi ce drepturi şi îndatoriri aveți, ce garanţii sunt prevăzute în lege şi mai ales cum sunteţi protejaţi de organele statului atunci când aveţi o problemă majoră. Poate că informaţiile din această carte vă vor ajuta pe unii dintre voi să luaţi decizia corectă în ceea ce vă priveşte. Şi, cine ştie, poate că unii dintre voi vă veţi simţi atraşi de acest domeniu, şi în viitor vom deveni colegi. Aşa că vă invit să lăsaţi deoparte Facebookul pentru câteva ore şi să intraţi în universul regulilor şi al legilor. Începem cu prima regulă: aveţi dreptul să vă ştiţi drepturile!“, spune Cristi Danileţ.
După ce a lucrat douăzeci de ani ca judecător specializat în cazurile de delincvență juvenilă și peste cinci ani ca instructor de educație juridică în zeci de școli și licee din țară, Cristi Danileț propune un îndrumar practic cu privire la reguli și legi, destinat îndeosebi celor care sunt în formare, dar și cititorilor de orice vârstă care vor să-și cunoască mai bine drepturile și obligațiile, precum și felul în care legea îi poate sancționa sau îi poate apăra.
„Lectura cărții de față este indispensabilă celor care vor să-și consolideze cultura juridică și civică,dar mai ales credința în atotputernicia legii – văzută ca aliat și pavăză a binelui și a noastră, a celor care vrem să fim de partea ei”, spun organizatorii evenimentului de la Sibiu.
Dezbaterea se va încheia cu o sesiune de autografe.