Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” și-au compus propriul Plugușor.
În versurile sale, ei au cuprins sărbătoarea celor 75 de ani de activitate neîntreruptă și gândurile pentru toți cei care îi iubesc.
„Aho, aho, copii și frați,
Stați puțin și nu mânați!
Anul vechi acum sfârșește,
Anul Nou se și pornește.
Junii încep a vă ura în România și America!
75 de ani am împlinit
Și cu oameni dragi i-am sărbătorit:
În spectacole și turnee,
Peste tot noi am jucat
Să vă fie tot pe plac!
Și-am colindat prin lumea toată,
Nume mândru am vestit
De Junii Sibiului toți au auzit!
Și în anul care vine
Vom petrece tot cu bine,
Tradiția să ne-o amintim,
Jocul nostru să-l cinstim!
Și-acum mânați, măi,
Să se-audă peste văi
Că Junii Sibiului fac hora roată
Să mai sărbătorim înc-o dată!
La mulți ani cu sănătate,
Domnul să vă dea de toate!
Tot cu drag să ne priviți
Și alături de Junii Sibiului mereu să fiți!”
În 2019, Junii Sibiului, cea mai veche formație de dansuri populare din țară, au celebrat 75 de ani de existență.
„Ne luăm rămas bun de la 2019 – un an special pentru noi, cu o încărcătură emoțională aparte, căci am sărbătorit 75 de ani de activitate neîntreruptă a celei mai vechi formații de dansuri populare din România: Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”. 2019 a fost un an greu, dar cu multe satisfacții: am fost aplaudați pe scene din România, Europa și America, am fost decorați de Excelența Sa Klaus Iohannis, Președintele României, cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, am avut onoarea să primim medalii din partea Consiliului Județean Sibiu, instituția care patronează activitatea noastră și ne oferă un sprijin remarcabil. La ceas aniversar, prieteni dragi și colaboratori ne-au oferit distincții și Diplome de Excelență, aratând că activitatea noastră este apreciată. Toate sunt o recunoaștere a muncii depuse de atâtor generații de artiști ai Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” și de actuala generație de artiști, generația de aur a Junilor Sibiului. Suntem iubiți în străinătate, suntem iubiți acasă! Prețuirea și dragostea cu care ne înconjurați sunt cea mai mare satisfacție pentru un artist și pentru noi, ca instituție. Junii Sibiului sunt onorați să reprezinte județul Sibiu și România, Junii Sibiului sunt onorați să fie ambasadori ai culturii române!”, au spus membrii Ansamblului.
În această perioadă, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” se află în turneu în Statele Unite ale Americii. În această seară, de Revelion, vor susține un spectacol în Chicago.