Articol de Vasile Alexandru
Școala Populară de Arte și Meserii ,,Ilie Micu” din Sibiu a organizat un vernisaj cu tema „Jurnal de spectator”, în foaierul Bibliotecii Astra, Corp B. Expoziția este compusă din lucrările cursanților de la secția de pictură și grafică, realizate la spectacolele din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, ediția cu numărul 30. ”Acest eveniment este o premieră pentru Școala culturală de Arte, chiar și pentru Sibiu. Este prima oară în Sibiu când vezi niște tablouri inspirate din Festivalul Internațional de Teatru care sunt realizate, cele mai multe dintre ele, în direct, în timpul spectacolelor”, ne spune unul din inițiatorii proiectului, Izabela Paulescu.
Expoziția, formată din 41 de tablouri, create de 30 de pictori, s-a numit ”Jurnal de Spectator” deoarece oamenii au mers, efectiv, ca spectatori, iar lucrările lor au fost inspirate din actele artistice ale actorilor. Elevii Școlii Populare de Arte au fost împărțiți în două grupe pe parcursul FITS. Aceștia au fost cei cu vârstele cuprinse între 14 și 70 de ani. Majoritatea dintre ei au avut câte un tablou expus în cadrul vernisajului.
”Spectatorii aveau rolul de reporteri vizuali. Majoritatea lucrărilor au fost făcute integral la fața locului. Unii au făcut schițe, alții au pictat în diverse stiluri, avem și fotografii făcute de noi, dar și de alții, dispunem de o întreagă arhivă. Vor mai urma lucrări, ceva mai complex create, după imaginile de care dispunem. Ceea ce facem acum e primul pas al proiectului nostru. Următoarea expoziție va fi în martie și ne gândeam să facem una și în cadrul FITS-ului de la anul viitor”, declară Cătălin Precup, coordonator de curs la Școala Populară de Arte.
Elevă de… 70 de ani
Marilena Popa, 70 de ani, cel mai în vârstă elev al școlii, ne spune următoarele: ”Pasiunea mea pentru artă a plecat de când eram copil. Mi-a plăcut tare mult să desenez, dar nu am plecat pe drumul ăsta. Fac parte din prima generație de informaticieni din România. Acum cinci ani m-am înscris la Școala Populară. Iar în decursul acestor ani am câștigat mai multe premii naționale. La această expoziție am un portret și trei schițe, inspirate din Statuile Vivante ale lui Mălaimare, reprezentat pe Strada Cetății”.
Cobuz Cristina are care 18 ani și visează să devină artist. Pentru ea, arta este cel mai bun medicament. ”De mică mi-a plăcut să desenez, a apărut ca o modalitate de a-mi exprima gândurile, de a mă forma. Acum un an și ceva am început cursurile liceului de Artă. Am un singur tablou expus la vernisaj. M-am inspirat din toate spectacolele la care am participat, iar opera mea este un amalgam din tot ce am văzut”.
Lavinia Crețu, coordonator de curs, menționează că dincolo de acest grup de lungă durată, au avut participanți și de la modulul de copii între 7 și 13 ani, pe care ea îi coordoneză. Iar datorită unui proiect în colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială au putut participa alți 6, de la centrul de plasament.
Tablourile deocamdată sunt expuse în Foaierul Bibliotecii Astra, corp B. ”Sperăm că la un moment dat această expoziție să fie mutată prin toate spațiile de cultură din Sibiu, cum Teatrul Național Radu Stanca, Filarmonica. Ca atunci când vin oamenii să vadă un spectacol de teatru sau un concert, să admire și niște tablouri inspirate din actul teatral.
Evenimentul a făcut parte din cadrul ”Festivalului Șanselor Tale”, ediția a XIII-a. În acest an s-au împlinit 70 de ani de la înființarea Școlii Populare de Arte. Astfel, toate evenimentele organizate pe parcursul acestui an au fost dedicate acestei aniversări.