Interbelicul românesc este o perioadă complexă de istorie care continuă să exercite o fascinație pentru scriitori și cercetători, iar analiza amănunțită a acesteia poate naște întrebări care ne privesc și azi. Care era poziția intelectualului în societate și care erau șansele lui de a duce un trai decent? Care era viziunea generală asupra universității și formatorilor de opinie? Care erau șansele de intergrare socială a absolvenților de studii superioare și cum se face că o generație de tineri intelectuali a ales calea extremismul?
Acestea sunt doar câteva dintre întrebările care-și pot găsi un răspuns joi, 28 mai, de la ora 18.00, la librăria Habitus, unde va avea loc lansarea volumului „Limitele meritocrației într-o societate agrară”, apărut recent la editura Polirom. Alături de autor, Dragoș Sdrobiș, doctor în istorie al Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj‑Napoca, vor fi prezenți prof. univ. dr. Mihaela Grancea, prof. univ. dr. Dumitru Batâr şi lector univ. dr. Dragoş Dragoman.
„Cartea lui Dragoş Sdrobiş aduce în atenţia noastră una dintre problemele cruciale ale României interbelice: contradicţia dintre aspiraţiile elitiste occidentalizante şi o structură socio-economică incapabilă să susţină şi să valorifice roadele efervescenţei creative din mediile intelectuale.” (Bogdan Murgescu)
Temele principale abordate de carte reies din cuprinsul acesteia: Modele intelectuale şi munca intelectuală în modernitatea românească • Munca intelectuală în România interbelică: între „biurocratism” şi „surugiu la cuvinte” • Învăţămîntul superior în România interbelică: supraaglomerarea universităţilor, proletariat intelectual şi somaj intelectual • Ascensiunea naţionalismului: de la numerus clausus în educaţie la naţionalismul economic • Funcţionarii statului: venituri şi cheltuieli • Studenţimea interbelică: de la miscare protestatară la mişcare revoluţionară? • Concurenţa dintre Carol al II-lea şi Zelea Codreanu (1934-1937).
Dornică să se desprindă de trecut, România s-a angajat după 1918 într-un proces de regenerare, în care aspiraţia către înnoire a tinerei generații este vizibilă în toate domeniile. România era o societate agrară, iar vechea elită era una aristocratică, astfel că eforturile de reînnoire sunt îndreptate către schimbarea paradigmei existente, de unde mișcările antisistem ale tinerilor intelectuali. De aici până la escaladarea naţionalismului şi diversele încercări de manipulare a noilor generaţii, de la mişcarea legionară la Străjeria lui Carol al II-lea şi, ulterior, la experimentul Serviciului Social creat de rege împreună cu Dimitrie Gusti, nu pare să fi fost decât un pas, dar lucrurile sunt mult mai complexe, cum vom afla la dezbatere.
Publicitate
