6.3 C
Sibiu
vineri, mai 16, 2025

Licitaţie de artă la Sibiu şi Bucureşti

Cele mai citite

O sută de lucrări de pictură şi grafică semnate de cei mai cunoscuţi artişti români vor fi scoase la licitaţie pe 16 decembrie în cadrul unuia dintre cele mai importante evenimente ale anului de pe piaţa de artă – „Licitaţia de Iarnă 2010”, organizată de Casa Artmark. Operele vor fi scoase la vânzare printr-un sistem Duplex, care permite participarea la licitaţie simultan din Bucureşti şi Sibiu. Estimate la o valoare de peste 1 milion de euro, lucrările vor fi licitate simultan în Bucureşti şi în Sibiu, printr-un sistem electronic performant care le va permite participanţilor la licitaţie să îi urmărească în timp real pe „concurenţii” aflaţi în cealaltă sală. Licitaţia de Iarnă 2010, organizată în sistem duplex, vine ca un răspuns la interesul în creştere al colecţionarilor şi investitorilor din marile oraşe ale ţării. Pentru cei din Sibiu, Artmark organizează acum, în parteneriat cu Muzeul Naţional Brukenthal, cea de-a doua licitaţie desfăşurată în acelaşi timp în două săli din oraşe diferite. Licitaţia va scoate spre vânzare aproape 100 de opere de pictură şi grafică, reprezentând multe dintre direcţiile importante pe care le-a luat arta românească de la începutul secolului al XX-lea şi până în anii ‘60-’70. Lucrările poartă semnăturile unora dintre cei mai cunoscuţi artişti români precum: Grigorescu, Pallady, Tonitza, Petraşcu, Băncilă, Iser, Ghiaţă, Mützner, Steriadi, Ciucurencu, Bernea sau Pacea. Vedetele evenimentului vor fi tablourile ,,Păstoriţă” a lui Nicolae Grigorescu, estimat la o valoare între 60.000 – 80.000 euro, ,,Noapte la ªtefăneşti”, semnat Ion ţuculescu, estimat la o valoare de aproximativ 100.000 euro, trei opere excepţionale semnate Theodor Pallady şi alte trei ale lui Nicolae Tonitza. ,,Licitaţia de Iarnă 2010 este o oportunitate extraordinară pentru publicul iubitor de artă, atât din Bucureşti cât şi din Sibiu, de a admira o colecţie de lucrări remarcabile. Acestea vor fi expuse în capitală între 9 şi 11 decembrie, la Hotelul Marriott, după care expoziţia se va muta la Sibiu, la Palatul Brukenthal, în perioada 12 – 14 decembrie”, declară Valeriu Sângeorzan, reprezentant Artmark. (C.P.)

Publicitate
Ultimele știri

Ioan T. Morar: „O somez pe Ana Maria Gavrilă să declare public dacă e proastă sau nu”

Scriitorul Ioan T. Morar a somat-o, vineri după amiaza, pe Anamaria Gavrilă să declare public "dacă e proastă sau...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect