4.1 C
Sibiu
marți, februarie 3, 2026

Lucrări de restaurare la gospodăriile din Râșculița și Obârșa din Muzeul în Aer Liber

Cele mai citite

20 de studenți ai Facultății de Inginerie a lemnului din cadrul Universității „Transilvania” din Brașov vor participa la cea de-a cincea ediție a Taberei de restaurare a obiectelor din patrimoniul Muzeului în Aer Liber.
Evenimentul se desfășoară în perioada 6 – 13 octombrie și este realizat de Centrul ASTRA pentru Patrimoniu, în parteneriat cu Universitatea Transilvania din Brașov, Facultatea de Inginerie a lemnului.
„Tabara de restaurare a obiectelor din patrimoniul Muzeului în Aer Liber constituie o acțiune de voluntariat pentru conștientizarea diversității și importanței patrimoniului cultural și totodată necesitatea conservării acestuia. Participanții la tabără sunt 20 de studenți ai Facultatii de Inginerie a lemnului de la toate cele trei cicluri de studii: licență, masterat și doctorat, însoțiți de cadrele didactice coordonatoare”, spune Cosmin Călinescu, purtătorul de cuvânt al CNM ASTRA.
Potrivit acestuia, Muzeul ASTRA va pune la dispoziția participanților baza materială de specialitate din Centrul Astra pentru Patrimoniu, respectiv materiale, aparatură și instrumentar, precum și specialiștii restauratori, conservatori și muzeografi.
Lucrările de restaurare se vor desfășura la două monumente din expoziția în aer liber, adică la gospodăriile din Râșculița și Obârșa de dogari, și vor putea fi văzute de către vizitatorii muzeului.

spot_img
Cick
Ultimele știri

Premieră în Sibiu: Elevii Colegiului Național „Samuel von Brukenthal” aduc lumea diplomației la picioarele tinerilor prin BrukMUN

În calitate de parteneri principali de comunicare, suntem onorați să susținem inițiativele care clădesc viitorul comunității noastre. De data...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect