5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

„Lumini Pascale” – 3 evenimente deosebite în Săptămâna Patimilor

Cele mai citite

În Săptămâna Patimilor, Filarmonica de Stat din Sibiu a pregătit un proiect cu totul deosebit. Este vorba despre”Lumini Pascale”, care continuă în Săptămâna Mare a Paștelui Ortodox cu trei evenimente programate în 26, 27 și 28 aprilie 2021. Două dintre acestea se vor desfășura în Catedrala Mitropolitană din Sibiu: Slujbele Deniei cu Corala ”Timotei Popovici” și Corul Euphonia. Miercuri publicul va putea asculta lucrarea ”Ultimele şapte cuvinte ale Mântuitorului pe Cruce” compusă de Joseph Haydn, în interpretarea Orchestrei Filarmonicii Sibiu.

Luni 26 aprilie cu începere de la ora 18, Corala ”Timotei Popovici” a Universității ”Lucian Blaga” Sibiu participă la Slujba Deniei cu un program de Muzică Religioasă. Dirijorul corului va fi Pr.lect.dr. Dan-Alexandru Streza. Începuturile Corului Catedralei Mitropolitane din Sibiu sunt legate de însăși Catedrala Mitropolitană, a cărei constructie a fost terminată în anul 1906. Primul dirijor al corului a fost Pr.Prof.Timotei Popovici (1870-1950), care din anul 1899 și-a început activitatea la Sibiu, ca dirijor și compozitor, conducând Corul Catedralei Mitropolitane până în anul 1940. Între continuatorii săi la pupitrul Corului Catedralei Mitropolitane trebuie menționat în primul rând compozitorul și dirijorul Pr.Prof.Gheorghe Șoima (1911-1985), care a dirijat Corul între anii 1940-1985. De-a lungul anilor corul a participat la numeroase evenimente laice sau bisericești – sfințiri de biserici, concerte și turnee, iar in timpul celui de al doilea război mondial i-a colindat de Crăciun pe răniții internați în spitalele sibiene.

A doua Denie cu Cor este programată marți 27 aprilie, tot la Catedrala Mitropolitană, cu începere de la ora 18. Invitați de această data sunt membrii corului EUPHONIA al Filarmonicii din Rm.Vâlcea cu dirijorul Aurel Poena. Fiind considerată una din cele mai prestigioase formații corale din România, inițial a apărut în peisajul muzical în anul 1981 sub denumirea “Arutela” și la numai un an va primi titulatura “Euphonia”, sub care se va consacra şi va câştiga aprecierile publicului şi criticilor atât din Romania, cât şi din străinatate. Fondator și dirijor al Corului a fost timp de peste 35 de ani profesorul Mihail Ștefănescu care a și manageriat activitatea Filarmonicii în perioada 1995 – 2017. Corul Euphonia a efectuat numeroase turnee în străinătate şi a înregistrat mai multe cd-uri în România şi în studiourile BRAS D`OR.

Ulimul eveniment din seria concertelor dedicate Sărbătorii Pascale este un concert simfonic susținut de Orchestra Filarmonicii Sibiu condusă de dirijorul Victor Dumănescu, programat pentru desfășurare miercuri, 28 aprilie, la Sala Thalia cu începere de la ora 19. Publicul va putea asculta lucrarea ”Ultimele şapte cuvinte ale Mântuitorului pe Cruce” compusă de Joseph Haydn. Invitat pentru acest concert este actorul Vlad Robaș. Evenimentul este realizat în parteneriat cu Teatrul Național ”Radu Stanca” Sibiu.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Programul evenimentelor din 30 noiembrie – 1 decembrie 2024 în Sibiu

Crăciunul pe Strada Turnului (Festival)Începe la 10:00 | Strada TurnuluiACS Alma Sibiu - Gloria Buzău (Sport)Începe la 10:00 |...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect