Luna noiembrie la Filarmonica de Stat Sibiu a început cu evenimente deosebite, când în data de 3 noiembrie a avut loc concertul „Tineri Soliști” sub bagheta dirijorului filarmonicii, Gabriel Bebeșelea. Orchestra a acompaniat soliștii Mara Bardac – pian, elevă a prof. Enikö Orth, laureată a Concursului „Carl Filtsch”, Aaron Huros – vioară (Germania), laureat al unor Concursuri Internaționale și Tudor Scripcariu, remarcabil pianist român cu studii în Marea Britanie, promovat prin proiectul Serile Lipatti.
În data de 5 noiembrie 2015, Sala Thalia va găzdui recitalul a doi muzicieni prestigioși, Marianne Boettcher (vioară) și Wolfgang Boettcher (violoncel), spectacol ce face parte din Festivalul „Musica Suprimata”, manifestare organizată de către Asociaţia cu acelaşi nume din Germania. Seara va fi una deosebită și are ca scop prezentarea lucrărilor compozitorilor persecutaţi din motive ideologice sau ucişi în lagărele de concentrare de către regimurile totalitare. Sibianul Norbert von Hannenheim (1898–1945), unul dintre cei mai importanţi discipoli ai celebrului compozitor avangardist Arnold Schönberg se numără printre aceștia, iar ediția din acest an are loc cu ocazia comemorării a 70 de ani de la moartea sa.
Cu ocazia Festivalului Internațional „Timișoara muzicală”, orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu se va deplasa la Timișoara în data de 6 noiembrie, cu un concert vocal-simfonic (Messa di Gloria de Puccini).
Violonista Adelina Oprean și pianista Ioana Ilie vor reveni pe scena sălii Thalia marți, 10 noiembrie, când vor interpreta sonete de Mozart, Beethoven și Franck, iar în data de 12 noiembrie, Theo Wolters se va afla la pupitrul dirijoral și împreună cu soliștii Răzvan Dragnea – pian și Medve Sandor – trompetă (membru al filarmonicii sibiene) vor interpreta în fața publicului sibian două lucrări mai puțin cântate: Concertul nr. 4 pentru pian și orchestră de Rahmaninov și Concert pentru trompetă şi orchestră de Oscar Böhme (primă audiție).
Seara de marți, 17 noiembrie îi va fi dedicată lui Gheorghe Șoima când pe podiumul sălii Thalia se vor afla Corul Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca, dirijat de maestrul Cornel Groza,
Luna noiembrie se încheie cu două concerte simfonice (joi 19 noiembrie şi joi 26 noiembrie) dedicate violonistului Alexandru Tomescu și dirijorului Horváth Gábor (Ungaria): Concertul pentru vioară de Mendelssohn-Bartholdy şi Simfonia a II-a de Rahmaninov, iar soprana Irina Iordăchescu şi dirijorul Gheorghe Costin vin cu un program dedicat postromantiștilor (Mahler, Strauss, Wagner).