-2.6 C
Sibiu
sâmbătă, ianuarie 18, 2025

Marele premiu al jazz-ului studenţesc a plecat la Bucureşti

Cele mai citite

Galele Studenţeşti de Jazz, aflate anul acesta la cea de-a XI-a ediţie, au adus, în zilele de 9 şi 10 mai, 30 dintre cei mai buni tineri muzicieni din centrele universitare din Bucureşti, Iaşi şi Cluj-Napoca, care au performat în faţa unui juriu select, dar în faţa unui public, cam prea restrâns pentru unul dintre cele mai apreciate concursuri din lumea jazz-ului academic. Desfăşurate la Teatrul Gong, Galele au fost organizate de Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu, ca eveniment independent de Festivalul de Jazz. În final, marele premiu a plecat la Bucureşti, iar celelalte premii s-au împărţit între cele trei oraşe participante. „Faţă de ediţiile trecute, au fost mai puţini studenţi selectaţi, pentru ca concursul să nu se prelungească aşa cum s-a întâmplat în anii trecuţi. Chiar dacă jazz-ul este perceput şi ca o mişcare de improvizaţie, într-un concurs trebuie să explici juriului că stăpâneşti abecedarul jazz-ului”, declară Cornel Macarie, fostul director al Casei de Cultură a Studenţilor şi coordonatorul Galelor. Juriul din acest an a adunat personalităţi din domeniul jazz-ului autohton: preşedintele juriului şi prezentatorul galei, Florian Lungu, poate cel mai cunoscut şi respectat prezentator de jazz şi realizator de emisiuni radio şi TV despre jazz din România, Luiza Zan, una dintre cele mai proaspete şi profesioniste soliste de jazz din România, cştigătoare a două premii la prestigiosul festival de jazz de la Montreaux şi a premiului I la Festivalul Cerbul de Aur, Constantin Iridon, cunoscutul şi neobositul muzician şi pedagog, îndrumătorul grupului Harmony, Marius Dumitru, membru al grupului Vocal Jazz Quartet, înfiinţat în 1973 de Nae Ionescu, Alexandru Braşovean, membru al grupului de jazz Silex şi cştigătorul Premiului de excelenţă la Galele Premiilor de Jazz 2010, şi Ciprian Oancea, un apreciat şi cunoscut pianist în lumea jazz-ului. Fără concurenţi din Sibiu, anul acesta Prima seară a fost deschisă cu un recital Titus Constantin & Iulia Em, iar apoi a urmat concursul cu secţiunea Solişti şi secţiunea Formaţii. Seara s-a încheiat cu recitalul al mereu proaspătului grup vocal sibian Harmony. Pentru cea de-a doua seară, organizatorii au ales trupa „Mario & The Teachers” din Arad, o formulă de trio ce abordează stilul ethno-fusion, din care fac parte Mario Florescu la percuţie, Cristian Petica la saxofon şi Radu Rotaru la claviaturi şi duo-ul Luiza Zan/Alex Man, care au oferit o demonstraţie de virtuozitate în jazz celor prezenţi. Galele s-au încheiat cu trupa sibiană Guilty Lemon, deja celebră pentru tinerii din oraş. „Concurenţi din Sibiu nu am selectat, nu pentru că nu am dorit, dar nu s-au ridicat la nivelul celorlalţi, ar fi denaturat spectacolul şi concursul”, a spus Cornel Macarie. Premiile Galelor Studenţeşti de Jazz 2011 Marele Premiu – Trofeul „Nicolae Ionescu” – New Wave Trio (Bucureşti) Premiul pentru solist vocal – Elena Mîndru (Cluj-Napoca) Premiul pentru solist instrumentist – Constantin Mirea (vioară – Bucureşti) Premiul pentru cel mai bun aranjament orchestral – Elena Mîndru Quintet (Cluj-Napoca) Premiul pentru cel mai bun band – Jazz Challenge (Bucureşti) Premiul Clubului de Jazz „Nae Ionescu” – Alex G. (Bucureşti) Premiul special al juriului – Ina Cristea (voce, pian – Iaşi) Ioana Mălău

Publicitate
Ultimele știri

ALERTĂ de incendiu în Sibiu. Focul a izbucnit lângă Centrul de Afaceri

Pompierii militari sibieni intervin, vineri seara, pe strada Nicolaus Olahus din municipiul Sibiu pentru stingerea unui incendiu."Acesta se manifestă...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect