Yorick Studio Târgu Mureș în parteneriat cu HID – Centrul Cultural Maghiar Sibiu și Teatrul Gong Sibiu prezintă duminică, 25 octombrie, producția „MaRó- Un spektákol ku Magyari și Români”, după un text de Székely Csaba, în regia lui Andi Gherghe. Spectacolul se va juca de la ora 18:00, iar intrarea va fi gratuită, în limita locurilor disponibile.
Spectacolul „MaRó” vorbește despre bizareriile relațiilor româno-maghiare în zece scene ușor absurde. „Întâmplările se petrec în Transilvania, unde se întâlnește mândria etnică și complexul de inferioritate, sentimentele de dominare și nemulțumirile reale, durerea sinceră și umorul, condimentate bineînțeles cu multe gâlcevi și bruftuieli. Jucat atât în română, cât și în maghiară, cu supratitrare în ambele limbi, spectacolul e construit într-o cheie realistă, cu un comic de limbaj și de situație redat savuros de actorii Raisa Ané, Botond Farkas Benedek, Csaba Ciugulitu, Piroska Fodor, Imelda Hajdu, Ştefan Mura și István Nagy”, transmit reprezentanții Teatrului Gong. Spectacolul are o durată de aproximativ 1 oră și 30 de minute și nu este recomandat celor cu vârsta sub 14 ani.
„MaRó” a obținut premiul pentru cel mai bun spectacol de comedie, premiul de interpretare feminină și premiul pentru interpretare masculină la Festivalul Comediei Românești în 2016.
Accesul la acest spectacol se face gratuit, în limita locurilor disponibile, în baza unei rezervări pe email la [email protected], în care trebuie specificat atât numele, cât și numărul de locuri. Rezervările se fac pe baza principiului primul venit, primul servit și sunt confirmate printr-un răspuns scris.