5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Mediașul a fost în weekend „capitala” muzicii folk

Cele mai citite

Cei mai mari artiști ai muzicii folk și-au dat întâlnire în municipiul Mediaș. În acest weekend s-a desfășurat ediția cu  numărul treizeci a Festivalului-Concurs de Muzică Folk “Mediaș-Cetate Seculară”, în cadrul căruia 12 concurenți s-au  întrecut în muzică și poezie pentru cele 5 premii puse la dispoziție de către organizatori, în valoare totală de peste 5.000  lei. A fost o luptă strânsă în care armele principale au fost poezia și muzica, artiștii confirmând trendul ascendent al  folkului ca gen muzical specific țării noasre. Ca în fiecare an, obiectivele acestui eveniment cultural au fost continuitatea  în promovarea muzicii folk; identificarea de noi talente interpretativ-creative, dar și stimularea şi afirmarea unor modalităţi  moderne de expresie artistică.

Cea de-a 30-a ediție a marcat și lansarea CD-ului Adrian Bezna-„Să-mi laşi pe uşa veche semn“ şi albumului de poezie “Cu  lupii laolaltă”, dar şi o lansare de album Walter Ghicolescu-“Popas în alt cântec” și “Cântec Rockstit”. De asemenea, la  invitația Asociației Mediaș Cetate Seculară, au urcat pe scena Sălii Traube, în cele două zile ale manifestării, artiști de  renume precum: Folk Syndrome, Mircea Rusu Band, Adrian Bezna & Sorin Poclitaru, Walter Ghicolescu, Adrian Ivaniţchi  şi nu în cele din urmă, Vasile Şeicaru & Victor Hoaja.

În sfârșit, trofeul festivalului a fost câștigat de Robert Dan Filip din Floreşti (Cluj Napoca), iar locul I de Cristian Mihai din Tulcea. Locul II a fost obţinut de Sorina Puiac şi Radu Leu din Ludus, respectiv Câmpia Turzii, iar pe poziţia a III-a s-a clasat Ana Maria Baitel din Bucureşti. Premiul special al juriului i-a revenit Grupului Duet de Corzi din Bistriţa, fiind oferite în acelaşi timp şi două menţiuni pentru Ana Maria Dumitru din Bucureşti, respectiv Grupului Descântec din Iaşi. Au fost oferite şi câteva premii speciale obţinute de Grupul Ireal Mediaş (Premiul Jolie), Ana Maria Dumitru din Bucureşti (Premiul Asociaţiei Dianthus Mediaş), Laura Todică din Alba Iulia (Premiul Hotelului Binder Bubi Sighişoara), Liviu Baitel din Eforie Nord (Premiul Mediaş News Blog), Grupul Descântec din Iaşi (Premiul Asociaţiei Culturale „Mediaş Cetate Seculară), Cristian Mihai din Tulcea (Premiul Ion Chichere al Asociaţiei „Fair Play”) şi Grupul Ireal din Mediaş (Premiul de Popularitate).

Robert Dan Filip, câștigătorul trofeului festivalului, a explicat că cel mai important premiu rămâne publicul, el fiind cea mai mare motivație pentru a merge mai departe.

„Faptul că am câștigat acest premiu înseamnă o surpriză imensă pentru mine. M-am bucurat că am reușit să ajung pe scenă, să transmit un mesaj. Mă bucur că șapte oameni din zece au plecat cu mesajul înțeles. Faptul că am câștigat acest premiu nu o să schimbe atitudinea mea muzicală, din contră, o sa mă motiveze și mai mult. Acum cinci ani, din al doilea salariu, am reușit să îmi cumpăr o chitară. Acum trei ani m-am prezentat la Mediaș și am luat locul special al juriului. Un folkist adevărat cântă pentru oameni, el transmite un mesaj. Premiul cel mai important rămâne publicul. Acesta mă motivează cel mai mult. Dacă e să o luăm din punct de vedere financiar, vă dați seama după cinci ani de învățământ, ce mult contează un premiu financiar pentru un șomer”, își încheie cu o oarecare nostalgie mesajul, Robert Dan Filip, cel care are un viitor artistic deosebit în față, și care, în acest weekend, a mai scris o filă de poveste, atât în municipiul de pe Târnava Mare cât și în propriul lui suflet.    

 

 

 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: CCR va anunța luni, 2 decembrie, dacă va anula turul I al prezidențialelor

Curtea Constituțională a României va anunța luni, 2 decembrie, la ora 17, decizia privind turul I al alegerilor prezidențiale.ȘTIREA...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect