„Micul Prinț” își petrece acest sfârșit de săptămână la Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu. Spectacolul – eveniment, în regia lui Bobi Pricop, va avea trei reprezentații în weekend, respectiv sâmbătă, 9 octombrie, de la orele 11 – 18, și duminică, 10 octombrie, de la ora 10. Acces vor avea cei care dețin certificat verde COVID sau au dovada trecerii prin boală.
„Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupéry este una dintre cele mai cunoscute povești din întreaga lume, o aventură fascinantă cu asteroizi, personaje extraordinare, stele care știu să râdă și inimi pregătite să fie îmblânzite. În versiunea propusă de regizorul Bobi Pricop la Teatrul Gong, călătoria prin galaxie a micului prinț devine o spectaculoasă experiență senzorială și o întâlnire plină de tandrețe cu bucuria, curiozitatea, nerăbdarea, râsul limpede și „de ce”-urile unei minți scânteietoare pentru care întreg universul e teren de joacă și de mirare nesfârșită.
Ignorând zgomotul lumii, minunându-se de tot ce li se pare important regilor, lampagiilor, geografilor, astronomilor, oamenilor de afaceri și tuturor vanitoșilor din sistemul nostru solar, copilul călăuzit de stele, care-și caută drumul cu inima, se împrietenește cu vulpile, vorbește cu șerpii și visează să revină pe asteroidul B612, ajunge la „Gong”.
Alături de micii prinți Matei Jeler și Carol Pușcariu și de actorii Teatrului” Gong”, spectacolul beneficiază de participarea extraordinară a actorilor Victor Rebengiuc, Alexandru Potocean, Emilian Oprea, Conrad Mericoffer, Vlad Ivanov, Mihai Smarandache și a regizorului Alexandru Dabija, aceștia fiind vocile celor pe care micul prinț îi întâlnește în drumul său către stelele înflorite.
„O parabolă deșteaptă și emoționantă, pentru copiii de toate vârstele, despre dorul de planeta noastră și despre cum „riști să plângi un pic, dacă te-ai lăsat îmblânzit”. Spectacolul are o durată de aproximativ 1h15min și este recomandat tuturor categoriilor de vârstă”, spune Adrian Tibu, managerul Teatrului „Gong”.
Accesul la eveniment
Participarea la eveniment este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 și pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin.(2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare. Persoanele care și-au achiziționat bilete, dar nu mai pot participa la eveniment în noile condiții, sunt rugate să contacteze Agenția de Bilete începând de miercuri, 6 octombrie, ora 11, pentru procedura de restituire a contravalorii biletelor.