-1 C
Sibiu
marți, februarie 3, 2026

Municipalitatea medieşeană vrea să acceseze un proiect de 4,3 milioane de lei, pentru atragerea turiştilor

Cele mai citite

„Valorificarea patrimoniului cultural prin prezentarea Misterelor ascunse din Cetatea Luminii” este proiectul pe care reprezentanții municipalității medieșene intenționează să îș acceseze. Proiectul are o valoare totală de peste 4,3 milioane de lei, este destinat dezvoltării turismului prin punerea în valoare a monumentelor istorice şi îşi propune atragerea de turişti care să viziteze cele peste șaptezeci de monumente din municipiul de pe Târnava Mare.

„În Mediaş există peste 70 de monumente istorice ce contribuie la fondul cultural al regiunii şi care reprezintă totodată atracţii turistice ce pot fi valorificate prin prisma încărcăturii istorice pe care o au, a legendelor pe care le ascund. Obiectivele principale ale proiectului se referă la conservarea şi valorificarea patrimoniului cultural, dezvoltarea comunităţilor prin creşterea atractivităţii turistice şi investiţionale a oraşului şi organizarea unui eveniment referitor la patrimoniul cultural şi etnic al minorităţilor”, spun reprezentanții municipalității medieșene.

Publicitate

 

 

 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Atelier de astronomie pentru copii: „Animale pe Bolta Cerească”

CreativAct şi Atelier 17 organizează sâmbătă, 7 Februarie, de la ora 14:00, pe Str. Vopsitorilor 17A, un atelier de astronomie pentru...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect