„Bust de copil”
Muzeul Național Brukenthal va aduce luna viitoare lucrarea lui Constantin Brâncuși „Bust de copil”, la Sibiu. Aceasta va putea fi vizitată în perioada 5-27 aprilie, de luni până duminică, în intervalul orar 10:00-18:00.
Prima sculptură dintr-o serie dedicată copiilor
„Enfant” („Bust de copil”) este prima sculptură dintr-o serie dedicată copiilor realizată de Constantin Brâncuși după ce, în 1904, s-a stabilit la Paris.
Lucrarea a fost achiziționată de la artist de pictorul Ștefan Popescu, apoi a circulat în alte colecții private, iar în 2018, la Sothebyʼs, în Londra, un colecționar român a achiziționat lucrarea lui Brâncuși și a adus-o în România.
Sculptura, modelată în ghips și patinată de Brâncuși, a fost expusă la două saloane expoziționale, în primăvară și în toamna anului 1906, fiind remarcată de juriul din aceea vreme.
„În primele luni petrecute la Paris, Brâncuși s-a angajat într-o serie de proiecte sculpturale comandate pentru mai mulți patroni. Până în 1906, însă, Brâncuși a început propria explorare a mediului sculptural. Folosind diverse materiale, Brâncuși a început distilarea formei, care avea să definească opera sa ulterioară. Referind-se la lucrarea de față, Sidney Geist notează că „Brâncuși își depășește abilitățile obișnuite de modelator. Privirea voalată reprezintă un nou tip de realizare, iar înclinarea și întoarcerea delicată a capului generează un adevărat mister. În contextul naturalismului din Buste d’enfant, acesta este cel mai îndrăzneț gest pe care Brâncuși l-a făcut până acum”, potrivit Sidney Geist, Brâncuși, A Study of the Sculpture, New York, 1968, p. 20.
Premieră în Sibiu și Transilvania
„Prezentăm în premieră la Sibiu și în Transilvania una dintre cele mai importante lucrări ale artistului Constantin Brâncuși. Capul de copil, aflat astăzi într-o colecție privată din București, este o lucrare specială, este lucrarea care i-a deschis „ușa” către Rodin. Această lucrare, fotografiată de însuși Brâncuși, expusă la Paris la 1906, a fost considerată de artist una dintre cele mai apropiate sufletului său.
Mai mult decât atât, prin această lucrare Brâncuși își afirmă prezența și intră în „vizorul” artiștilor, colecționarilor și artei mari ai întregii lumi. Este o lucrare specială pentru că în această lucrare în ghips patinat întâlnim amprenta mâinilor artistului, care l-a modelat și apoi l-a semnat. Pentru Muzeul Național Brukenthal este o mare onoare, ca în cadrul Galeriei de Artă Europeană din Sibiu, cea mai valoroasă din țară, să expunem temporar și o lucrare de sculptură realizată de Constantin Brâncuși.
Mulțumesc colecționarului care a fost de acord cu expunerea acestei lucrări la Sibiu și Casei de Licitații Artmark care a susținut efortul nostru. De asemenea, este un fapt minunat că acest eveniment este organizat la Sibiu prin sprijinul financiar al prietenilor noștri. Este o expoziție în care se vor putea vedea și fotografii, desene și litografii realizate de Brâncuși și care este organizată cu sprijinul mediului privat. Mulțumesc tuturor sponsorilor”, a declarat Constantin Chituță, managerul Muzeului Național Brukenthal.
Muzeul Industriei Textilelor din Cisnădie. Muzeul din Agnita
Constantin Chituță a mai declarat în conferința de presă organizată cu prilejul aducerii lucrării lui Brâncuși la Sibiu, că a discutat cu primarul din Cisnădie pentru preluarea în comodat a Muzeului Industriei Textilelor aflat în localitatea administrată de acesta. „Primăria va avea grijă de securitate, iar muzeul Brukental se va ocupa de amenajarea expoziției. Dorim să aducem piese din colecția muzeului și să le axpunem în acel spațiu. Ideea mea a fost să facem două spații expoziționale; unul dedicat Muzeului Istoriei Orașului Cisnădie și unul pentru Muzeul Industriei Textilelor. Iar odată cu luarea în comodat al muzeului, piesele aflate în acesta se vor iventaria, clasa, conserva și restaura de către specialiștii noștri”, a spus directorul Muzeului Național Brukenthal.
Pe lângă Muzeul Industriei Textilelor din Cisnădie, Constantin Chituță a mai declarat că este în discuție și cu primarul din Agnita pentru a prelua și muzeul din localitate în custodia Muzeului Național Brukenthal.