-4.8 C
Sibiu
marți, martie 18, 2025

Muzeul Național Brukenthal  își prezintă ,,inventarul” din 2024

Cele mai citite

Muzeul Național Brukenthal organizează joi, 27 martie, ora 15:00, la Muzeul de Artă Contemporană, vernisajul expoziției „Inventar 24”. Evenimentul reunește lucrări de artă contemporană achiziționate de muzeu în anul 2024 cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii. Curatorii evenimentului vor fi Alexandru Constantin Chituță și Alexandra Runcan.

„Moment de reflecție asupra evoluției și diversității artei contemporane românești”

Expoziție reprezintă, potrivit organizatorilor, un moment de reflecție asupra evoluției și diversității artei contemporane românești, dar și o oportunitate rară de a explora noile direcții în care se îndreaptă creația artistică din România.

Au fost achiziționate astfel lucrări semnate de artiștii: Alex Mirutziu, Ștefan Radu Crețu, Ioana Patricia Teodorescu, Roland Pangrati, Radu Pulbere, Felix Aftene, Albert Sofian, Maria Bordeanu, Adrian Stoleriu, Claudiu Ciobanu, Dana Constantin, Alina Geanina Ionescu, Ileana Ștefănescu (Ile Ștefi), Răzvan Botiş, Ştefan Ungureanu, Mihaela Carmen Dincă (Carmen Marin), Georgeta-Olimpia Bera, Irina Dragomir, Gabriela Culic, Ioan Sbârciu, Péter Jecza, Vladlen Babcineţchi, Darie Dup, Cătălin Bădărău, Mirela Ivanciu, Anca Coller, George Dragomir Turia, Dorina Horătău, Ana Golici, Daniela Pălimariu, Paul Baraka Marat, Anca Boeriu, Liviu Bulea.

Inventar 24

Inventar 24 este o colecție de lucrări care reflectă atât complexitatea gândirii și exprimării artistice de astăzi, cât și valorile și contextul cultural în care acestea sunt create. Fiecare lucrare adusă în fața publicului poartă un mesaj personal, dar și o legătură adâncă cu realitatea socială și politică a momentului prezent. Expoziția propune o înțelegere a noilor tendințe și tehnici în arta vizuală, dar și o recontextualizare a tradițiilor care definesc patrimoniul cultural al țării noastre.

Prin Inventar 24, Muzeul Brukenthal se angajează într-o misiune continuă de a sprijini și de a aduce în prim-plan artiști contemporani, într-un demers de încurajare a inovației și a dialogului între generații. De asemenea, expoziția subliniază importanța parteneriatelor culturale și a sprijinului instituțional în dezvoltarea și promovarea artei contemporane românești pe plan național și international”, au transmis organizatorii.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO/VIDEO: Accident mortal între un autobuz și un autoturism în Sibiu. Ambele vehicule au luat foc. O persoană a ars de vie

UPDATE: "Incendiul a fost lichidat.Echipajul SMURD a preluat o victimă, este vorba de șoferul autobuzului, un bărbat în vârstă...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect