12.4 C
Sibiu
joi, aprilie 17, 2025

Muzeul de Istorie Naturală, închis

Cele mai citite

Până vineri, inclusiv, Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu nu poate fi vizitat. Conducerea Muzeului Național „Brukenthal” a anunțat că, în perioada 19 – 21 octombrie, instituția este închisă pentru efectuarea de lucrări de reamenajare.

În 1849, Societatea Ardeleană de Ştiinţele Naturii (Siebenbürghische Verein für Naturwissenschaften zu Hermannstadt) a luat naștere din iniţiativa unor intelectuali saşi, naturalişti, care-şi doreau o organizaţie în care să-şi împărtăşească pasiunea lor comună pentru natură, să răspândească şi în rândul comunităţii şi nu numai descoperirile lor, să educe tânăra generaţie în spiritul cunoaşterii şi conservării naturii.
„Una dintre problemele Societăţii, din ce în ce mai imperativă spre sfârşitul secolului al XIX-lea, a fost cea a depozitării colecţiilor aflate în continuă creştere. La 1890 se conturează tot mai precis ideea construirii unei clădiri special destinate acestui scop. Lucrările au debutat în toamna anului 1894, inaugurarea festivă petrecându-se la 12 mai 1895. Clădirea a fost construită în stilul Renaşterii italiene târzii, având trei nivele (demisol, parter şi etaj), fiind complet renovată între 2006 şi 2008”, arată prezentarea Muzeului pe site-ul oficial.
Conform sursei citate, grădina a fost amenajată pentru relaxarea vizitatorilor, dar şi ca spaţiu în care pot fi întâlnite specii comune şi rare de plante, precum copaci şi arbuşti ornamentali.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Copil de 11 ani aflat pe o bicicletă lovit de un autoturism

Un copil de 11 ani aflat pe o bicicletă a fost rănit, miercuri seara, într-un accident rutier produs în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect