Festivalul unde s-au lansat nume celebre precum Lorelai Moșneguțu, câștigătoare la Românii au talent, Teodora Sava semifinalistă la X factor, Ilinca Băcilă participantă la Eurovision 2017 sau Mihai Teacă câştigatorul Vedeta Populară, a ajuns la cea de-a șaptea ediție. Peste 100 de tineri participă în acest an la Festivalul Internațional “Hermannstadtfest”, care va avea loc în perioada 28-30 iunie, la Cercul Militar din Sibiu.
La fel ca în fiecare în an, organizatorii au pregătit o serie de surprize.
Invitații în spectacol vor fi câștigători de trofee din edițiile anterioare şi artişti consacraţi. Vor participa Luminiţa Anghel, Codruţ Croitoru, Lorelai Moșneguțu, Dominique Simionescu, Mihai Teacă, Eveline Buta, Cătălina Dumitrean, Ramona Moldovan, Denis Gașpar, Grupul folk Balada al Palatului Copiilor Sibiu.
În 28 iunie va avea un recital susținut de Fanfara Militară din cadrul Academiei Forțelor Terestre Sibiu, iar Cenaclul Lumină Lină condus de preotul Cătălin Dumitrean, cu participarea extraordinară a preotului Doru Gheaja, va susține un miniconcert de piese patriotice. Mai mult, va fi și o secțiune specială, prin care se dorește să se aducă în atenția concurenților, însoțitorilor și publicului, activitatea compozitorului Viorel Gavrilă și a artistei Luminiţa Anghel.
În 29 iunie va avea loc seminarul „Igiena vocală pentru cântăreți”. Se vor discuta principalii factori de risc în apariţia problemelor vocale, modalităţile de menţinere a sănătăţii vocale, precum și tehnici de îmbunătățire a calității vocii.
Organizatorii, prin intermediul participanților la festival, doresc să sprjine doi tineri cu probleme de sănătate prin organizarea unei expoziții cu vânzare. Mama lui Ștefan, un copil din Pitesti diagnosticat cu Sindromul West, va scoate la vânzare bijuterii din fimo. Andreea Floare, o tânără din Sibiu care suferă de o boală neurologică ce a adus-o în scaunul cu rotile, vă provoacă să-i cititți cărțile scrise de ea, pentru a-și putea plăti tratamentele costisitoare. Din juriul acestui concurs vor face parte nume sonore din domeniul muzicii românești, profesori din țară sau străinătate, muzicologi, producători muzicali, impresari și oficialități locale, directori de festivaluri din străinătate, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Sibiu și ai autorităților locale. Președintele juriului, și președinte de onoare al festivalului, va fi dl. Adrian Ordean, care este originar din Sibiu.
Intregul eveniment este transmis online de SuperTV si Radio GO FM
Festivalul este sustinut si promovat de Radio-Tv Trinitas si de Radio Romania Regional
Acţiune cofinanţată de Primăria Municipiului Sibiu si de Consiliul Judetean Sibiu.
Intrarea publicului este liberă.