4.1 C
Sibiu
vineri, aprilie 11, 2025

„Muzicanții din Bremen” revin la „Gong”

Cele mai citite

Mijlocul lunii septembrie îi readuce pe „Muzicanții din Bremen” la Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu. Spectacolul va avea loc sâmbătă, 17 septembrie, la ora 11, și este recomandat copiilor cu vârsta peste trei ani.

„Muzicanţii din Bremen” este o adaptare după Frații Grimm, în regia lui Lilly Krauss-Kalmár, pe muzică compusă de Florin Grigoraş. Producția Teatrului pentru Copii şi Tineret „Gong” reuşeşte să păstreze substanţa iniţială şi specifică poveştilor, prin mijloacele tradiţionale teatrului de păpuşi.
Povestea spune că un măgar, ce nu îi mai avea trebuinţă stăpânului său, a pornit la drum spre oraşul Bremen pentru a deveni muzician în orchestra oraşului. Călătoria se dovedeşte a fi o întreagă aventură, plină de culoare şi ritm, alături de un câine, o pisică şi un cocoş, noii prieteni ai drumeţului.
„Povestea reprezintă, de fapt, un mijloc de a ne convinge că, în cele din urmă, speranța de a găsi o cale spre izbândă, spre idealul dorit, triumfă”, au explicat reprezentanții Teatrului „Gong”.
Un bilet la spectacol este 12 lei, acesta fiind flexibil, și poate fi cumpărat de la sediul Teatrului sau online, de AICI.
Premiera a avut loc în 12 aprilie 1997.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Avertisment transmis de Salvamont Sibiu

Serviciul Salvamont Sibiu a transmis o avertizare privind riscul crescut de producere a unor avalanșe în Munții Făgăraș.Conform avertizărilor...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect