Adrian Tibu este cel mai tânăr director de teatru din România. Desemnat la vârsta de 26 de ani ca manager al Teatrului pentru Copii și Tineret Gong în urma concursului organizat în această primăvară, a preluat mandatul de la Mihaela Grigoraș la 1 iulie 2014. Până la acea dată a fost PR manager la Teatrul Național „Radu Stanca”, timp de aproape 4 ani. Despre strategia câștigătoare propusă pentru următorii 3 ani, dar și despre surprizele pe care le pregătește Teatrul Gong sibienilor în următoarea perioadă ne spune noul manager, Adrian Tibu.
Ce te-a determinat sa candidezi pentru functia de director al unui teatru pentru copii?
Sunt foarte mândru de orașul meu. Cred că ăsta e cel mai important motiv. Puține orașe din țara noastră au o tradiție teatrală atât de veche ca Sibiul, unde s-au organizat spectacole de teatru încă din secolul al XVI-lea. Iar un teatru pentru copii reprezintă un pilon important în dezvoltarea unei comunități ca un loc mai bun în care să trăim, prin formarea unor generații motivate să își folosească curiozitatea și imaginația. Din punct de vedere al evoluției, nu prea contează cât trăiești, ci ce reușești să transmiți generațiilor care vin după tine. Ce motiv ar fi mai bun decât acesta?
Cu ce viziune și strategie vii, ca nou manager, desemnat la vârsta de 26 de ani? Ce element din proiectul de management prezentat în fața comisiei de concurs crezi că a fost cel mai relevant?
Strategia culturală a Teatrului pentru Copii și Tineret GONG Sibiu își propune să servească și să promoveze cu prioritate arta animației și a mânuirii păpușilor, bogăția și diversitatea acestei forme de artă, precum și dezvoltarea noului public. Pe termen lung aspirăm să devenim un hub artistic care să contribuie la dezvoltarea politicilor culturale din acest sector, de ce nu… ca un centru de excelență! Proiectul meu de management s-a axat pe cinci programe mari: unul repertorial dedicat secției române și un altul dedicat secției germane, un program editorial și de documentare, un program de educație și un program de festivaluri. Nu cred că e vorba de un element care să fi fost mai relevant în fața comisiei, ci mai degrabă de gândirea de ansamblu orientată spre proiect.
Cum ai descrie nivelul la care se afla in prezent Teatrul Gong? Puncte tari, puncte slabe, oportunitati, amenintari?
Teatrul Gong este o instituție cu tradiție la noi în țară. Ca instituție profesionistă de spectacole a fost înființat în anul 1949, fiind a doua instituție din țară de acest gen, după Teatrul de păpuși Țăndărică din București. Suntem norocoși să avem un teatru bine ctitorit, ce a fost renovat recent sub conducerea Mihaelei Grigoraș. Teatrul Gong este, de asemenea, singurul teatru de păpuși din țară care are o secție germană. Mai mult decât atât, primăria municipiului a reușit să creeze un mediu de dezvoltare sănătos printr-o strategie culturală coerentă, pe termen lung, ceea ce reprezintă o oportunitate incredibilă. Cu siguranță că avem niște goluri de acoperit, printre care, cu prioritate, diversificarea repertoriului și îmbunătățirea infrastructurii teatrului, precum și dezvoltarea profesională continuă a angajaților.
Care sunt proiectele pe care Teatrul Gong le va continua si in timpul mandatului tău?
Vom continua să exploatăm toate producțiile din repertoriul teatrului respectând misiunea instituției. Teatrul Gong rămâne un teatru pentru copii și tineret.
Am auzit persoane care se temeau ca si piesele prezentate pe scena Teatrului Gong vor capata un iz avangardist, avand in vedere ca inaine ai fost adânc implicat în Teatrul Radu Stanca. Ce le transmiti?
Să șadă blând. E adevărat că țin la integrarea noilor tehnologii și la sincretismul în arte, dar mai mult decât orice țin la tradiție fiind vorba de păpuși și copii. Iar în final publicul e cel care decide politica artistică a teatrului, nu eu. Îmi doresc ca în timp să dezvoltăm o zonă magică care să atragă și copiii lipiți în fața televizoarelor sau de jocurile electronice. Dar asta se face în timp.
Practic, ce vei aplica la Teatrul Gong din ceea ce ai învățat la Teatrul Radu Stanca?
Tot ce e mai bun. Iar ce e mai bun constă în competiție, colaborări și responsabilizare.
Te vei mai implica în vreun fel în activitățile de la Teatrul Radu Stanca?
Eu am colaborat cu Teatrul Național din Sibiu încă din clasa a IX-a. Cu siguranță ca da, cred că e important ca cele două teatre să fie aproape. Iar această colaborare va exista probabil cu toate instituțiile de cultură și de învățământ din oraș, și nu numai.
Constantin Chiriac ne-a declarat anul trecut că există câteva persoane tinere în teatru, spre care și-ar putea transfera în viitor atribuțiile. Consideri că funcția de director al Teatrului Gong reprezintă o treaptă în plus, care să te ajute, la un moment dat în preluarea funcției de director al TNRS?
Echipa Teatrului Radu Stanca este formată din foarte mulți tineri, nu cred că se referea neapărat la mine. Cu siguranță că orice fel de experiență ajută.
Ce surprize le pregătește Teatrul Gong sibienilor? Câte premiere sunt programate în această toamnă?
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu își redeschide cortina sâmbătă, 13 septembrie, cu spectacolul „Vrăjitorul din Oz” după Lyman Frank Baum. Primele patru luni din noul sezon teatral vor pune accent pe reluarea celor mai valoroase producții din repertoriu prin refacerea scenografiilor și înlocuirea actorilor lipsă, acolo unde e cazul. Mai mult decât atât, actorii teatrului vor pregăti două noi producții pentru copiii cu vârsta între 3 și 8 ani. Primul spectacol în premieră este o creație originală ce poartă semnătura regizorului Robert Bălan, iar cea de-a doua premieră este o adaptare după „Făt – Frumos din lacrimă” în regia lui Marian Râlea. Finalul anului acesta va aduce, de asemenea, o serie de ateliere pentru copii și actori, precum și o microstagiune cu spectacole de animație și teatru cu păpuși din Europa.
Cum l-ai descrie pe șeful Adrian Tibu?
Așa nu îmi place termenul șef… Trebuie să îți mărturisesc că eu nici măcar nu am preluat titlul de director al teatrului, ci de manager al instituției. Cred foarte mult într-o echipă responsabilă și productivă, dar mai ales în în bun simț și în dialogul sincer, fără orgolii.
Dar pe omul Adrian Tibu?
Mi-e foarte greu să vorbesc despre mine… Dar să știi că sunt un om simplu, uneori chiar puțin autist. O singura lingură de Nutella mă poate face cel mai fericit om de pe lume! Cred că e important să ne distragem uneori atenția pentru că la un moment dat tot ceea ce prețuim, fie că e vorba de soare, Shakespeare, Murakami, James Blake sau umbra unui copac vor dispărea.
Care este motto-ul personal?
Nu mă ghidez după un motto anume, dar îmi place să cred e în puterea noastră să ne facem viața frumoasă, iar lucrurile bune se întâmplă atunci când faci bine! Lăsați copiii să vină la teatru!




