32.4 C
Sibiu
vineri, iulie 4, 2025

O nouă expoziție „Speranță prin artă”, realizată de pacienții de la Psihiatrie

Cele mai citite

Sibienii sunt invitați luni, 21 decembrie, la vernisajul unei noi expoziții „Speranță prin artă”. Articolele decorative realizate de pacienții Spitalului de Psihiatrie, în cadrul atelierului de ergoterapie, vor putea fi cumpărate. „Banii strânși în urma vânzării lucrărilor vor fi donați spitalului pentru ajutorarea la reinserţia psihosocială, creşterea abilităţilor sociale, dezvoltarea relaţiilor interumane, reabilitare socială şi vocaţională si continuarea realizarii lucrarilor”, transmit organizatorii. Atelierul de ergoterapie susține procesul de resocializare a pacienților care beneficiază de servicii psihiatrice.
“Ergoterapia înseamnă terapie prin activitate sau altfel spus, “starea de sănătate obţinută prin activitate“. Terapia ocupaţională este forma de tratament care foloseşte activităţi şi metode specifice pentru a dezvolta, ameliora sau reface capacitatea de a desfăşura activităţile necesare vieţii individului, de a compensa disfuncţii şi de a diminua deficienţele fizice. Scopul primordial este cel medical de promovare a sănătăţii mentale şi apoi cel economic-social, urmărindu-se efectul terapeutic prin muncă, prin activitate,  pentru  a permite indivizilor participarea la activităţile cotidiene. Terapia ocupaţională stimulează încrederea în sine a bolnavilor şi dezvoltarea firească a personalităţii, organizează un program de mişcări dirijate în condiţii de lucru, constată capacităţile şi înclinaţiile restante ale bolnavului, corelează recuperarea medicală cu cea profesională, realizează reinserţia cât mai rapid cu putinţă în viaţa socială, economică şi profesională,  înlătură starea de dependenţă a bolnavilor, care se exprimă prin întâmpinarea unor dificultăţi majore de relaţionare şi acţiune,” spune Dr. Ciprian Băcila, director medical in cadrul Spitalului de Psihiatrie si membru al Clubului Rotary.
În prezent, compartimentul de ergoterapie cuprinde mai multe ateliere, în care îşi desfăşoară activitatea atât pacienţii spitalizaţi, cât şi pacienţii din ambulatoriu: atelier de artizanat-croitorie, broderie, atelier de pictură, sculptură, modelaj în ceramică, împletituri textile, decoraţiuni florale, atelier de informatică. Expoziția cu vânzare „Speranță prin artă” este la cea de-a VIII-a ediție. Evenimentul va avea loc luni, 21 decembrie, de la ora18.30, la Biblioteca Astra din Sibiu (str. G. Baritiu, nr. 5-7) Sala Festivă.

Publicitate
Cick
spot_img
Ultimele știri

FOTO: Motociclistul ucis de urs pe Transfăgărășan și-a filmat ultimele clipe de viață

Publicația italiană Il Giorno a publicat imagini filmate de motociclistul italian cu puțin timp înainte de a fi ucis...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect