Sibiu Opera Festival, singurul festival de operă din țară va avea loc la Sibiu în perioada 20 septembrie – 4 octombrie 2015 unde vor fi prezenți peste 500 de artiști. Programul cuprinde 12 evenimente, deschiderea ediției a XIV-a având loc în seara de 20 septembrie 2015 când publicul va putea asculta în primă audiție oratoriul „Israel în Egipt” de G.F. Händel. Lucrarea a avut prima reprezentație în 1739, la Londra, unde Händel a ales pentru oratoriul său texte biblice din Vechiul Testament. Textul descrie povestea exodului poporului lui Israel din Egipt.
Acest tip de oratoriu, cu ariile, recitativele și marile efective corale, purta încă, destul de pronunțat, amprenta operei, fiind compus pentru divertisment și destinat execuției într-un cadru profan. Händel a prezentat un total de 19 de oratorii în teatrele londoneze, cu care a reușit să-și recâștige popularitatea, de la cea a compozitorului de operă, la cea a compozitorului de oratorii. Pentru că în această legendă rolul central îl are poporul lui Israel, Händel a stabilit un rol special corului dublu. Cu un total de 28 de părți corale, patru arii, trei duete și trei scurte recitative, „Israel în Egipt” poate fi descris drept un mare oratoriu coral, care ocupă o poziție specială între oratoriile lui Händel, a transmis Roxana Pepelea, Consultant Artistic, Filarmonica de Stat Sibiu.
Acest proiect Händel a fost realizat în parteneriat artistic româno-elvețian. Filarmonica de Stat Sibiu a fost invitată să susțină în Elveția, împreună cu cele două coruri autohtone, Cantori Contenti Zug şi Matthäuskantorei Luzern primele două reprezentații cu acest oratoriu, în 12 și 13 septembrie. Concertul va fi condus de dirijorul american Stephen Smith, implicat profund în repertoriul spiritual al Renașterii și barocului, dar preocupat și de muzica contemporană. Din 1982 trăiește în Elveția, fiind dirijor și organist de talie națională și internațională.
Soliștii oratoriului sunt, de asemenea, artiști invitați din Elveția și membri ai celor două coruri: sopranele Gabriela Bürgler și Pauline Persoud, altista Carmen Würsch, tenorul Eelke van Koot și bașii Richard Helm și Christian Meier.