Numit recent director interimar al Muzeului Național de Istorie a României din București, în urma scandalului cu furtul coifului dacic, Ovidiu Țentea a discutat, în exclusivitate, cu Sibiu 100%. Ovidiu este de loc din Dumbrăveni, județul Sibiu, iar după spusele sale, capitala nu l-a făcut să-și uite originile.
„Sibiul, un oraș care a rămas în sufletul meu”
Ovidiu Țentea a fost pasionat de mic de istorie, mai ales de arheologie, iar după terminarea liceului, a urmat studiile universitare la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, după care studiile aprofundate și doctoratul în Istorie Antică şi Arheologie. Studiile postdoctorale le-a urmat la Academia Română.
„În anul I m-am întâlnit cu fostul diriginte (Ovidiu Petri) din clasa a V-a, care m-a întrebat: «Ovidiu, tu îți mai amintești ce ai scris în extemporalul la dirigenție pe care vi l-am dat la finalul Clasei a V-a?». Am ezitat un moment, apoi mi-am amintit că am scris că voiam să mă fac arheolog, ceea ce s-a și întâmplat. Am urmat studiile universitate la Cluj, deoarece Universitatea Babeş-Bolyai era reperul cel mai important de arheologie și istorie, dar Sibiul a fost și este un oraș care a rămas în sufletul meu. Am colaborat cu arheologi și istorici de la Sibiu, de la Zeno Pinter, Marian Țiplic și până la directorul Muzeului Astra, Ciprian Ștefan și directorul Bibliotecii Astra, Răzvan Pop”, spune Ovidiu Țentea.
Sibiul este un model
Pe istoric îl mai leagă de Sibiu programul ,,Limes”, de pe Lista Indicativă a Patrimoniului Mondial UNESCO a sectorului de limes denumit „Frontiers of the Roman Empire – Limes Dacicus)” un efort național al României, răsplătit prin includerea în program în 2024.
„Am fost responsabil pentru județele Hunedoara, Sibiu și Vâlcea. M-am ocupat în mod particular de castrul de la Boița, drumul roman tăiat în stâncă de la Turnu Roșu pe Valea Oltului, pe care, din păcate, nu l-am putut înscrie măcar parțial pe Lista Patrimoniul Mondial. Acum pe acest traseu se construiește autostrada. Pe lângă activitatea mea din proiect, mă mai leagă de județul Sibiu Sibielul, unde merg destul de frecvent la casa de vacanță a soților Piso, unde obișnuim să lucrăm împreună cu domnul profesor de câteva ori pe an la proiectele noastre. Este un loc de inspirație. Sibiul din București se vede ca un loc cu lucruri așezate, un loc de inspirație, ca o adevărată capitală culturală. Este un model”, mărturisește Ovidiu Țentea.
Ce face un director cultural
Noul director interimar îmi explică pe larg care sunt atribuțiile sale în instituție: „Managerul interimar, în primul rând, asigură coordonarea tuturor activităților din instituție, de la cele științifice până la cele economice, de la responsabilitatea administrativă și până la interfața cu publicul, respectiv cu presa. Managerul cultural este deopotrivă atât director general, cât și director economic, ceea ce, cred eu, ar trebui clarificat pe viitor”.
,,Nava Amiral a Istoriei și Arheologiei Românești”
Muzeul Național de Istorie a României, după cum îmi explică noul director, este cel mai mare muzeu al istoriei României din țară și ocupă a patra clădire ca dimensiuni, la nivel național. „Noi ca specialiști îl denumim «Nava Amiral a Istoriei și Arheologiei Românești».
Acesta funcționează în clădirea fostului Palat al Poștelor, o clădire monument istoric din centrul Bucureștiului. În 2002, mare parte din clădire a intrat în reabilitare și este în continuare, în cea mai mare parte a sa, inaccesibilă publicului. În acest moment suntem în fața unui (alt) nou început, anume într-o perioadă în care încercăm să identificăm un spațiu adecvat în care să mutăm o parte a colecțiilor și a depozitelor și sperăm, căci nu ne lipsește optimismul (!), ca într-un viitor foarte apropiat, în 4-5 ani, să revenim la un muzeu nou, cu o nouă expunere, cu un nou început”, mărturisește managerul interimar.
„Sunt îngrijorătoare tendințele extremiste care se manifestă în societate”
Auzind, cu părere de rău, că mare parte din cel mai mare Muzeu de Istorie a României este închis, sunt curios și-l întreb pe Ovidiu Țentea cât de important este ca un popor să-și cunoască istoria. „Este foarte important să ne cunoaștem cât mai bine istoria, deoarece facem parte dintre popoarele care nu sunt prea împăcate cu propria istorie.
Noi personalizăm istoria foarte mult. Ar trebui ca disciplina istorie să fie pusă la locul ei, pentru ca cei care sunt pasionați să o poată înțelege și să o transmită mai departe corect. Pentru societate este deosebit de important ca istoria să nu fie predată greșit, deoarece ne referim la o zonă multiculturală prin definiție, ca Sibiul spre exemplu, care este un simbol în acest sens. Este foarte important să cunoști istoria, deoarece astfel îți cunoști în primul rând aproapele, apoi vecinii și pe urmă poți să-ți definești propriul tău mod tău de gândire în viață.
Sunt îngrijorătoare tendințele extremiste care se manifestă în societate. Cunoașterea istoriei nu înseamnă doar o înșiruire de date și realizări excepționale, înseamnă și reconstituirea trecutului așa cum a fost el în viața cotidiană, înseamnă studierea mentalităților, a vieții spirituale, a ideilor și multe altele. Acestea contează mult la nivel de comunitate sau la nivel de societate. Noi, ca istorici, acest lucru îl facem, reconstituim anumite elemente din trecut și apoi încercăm să le dăm un înțeles. Așa se scrie istoria, apoi alții progresează și rescriu sau recompun datele descoperite de noi și așa mai departe”, spune istoricul.
„Democrația este cel mai fragil sistem, dar cel mai bun și trebuie să avem grijă de acesta în fiecare zi”
În ziua de astăzi este foarte greu să separi o informație adevărată de una neadevărată, iar rolul istoricului este acela de a semnala anumite mesaje eronate, spuse cu scop propagandistic. „Dincolo de cercetare și protejarea patrimoniului, rolul nostru fundamental este acela de educare a publicului. Rezultatele cercetării științifice crește nivelul de înțelegere a fenomenelor petrecute în trecut, aducând date noi în dezbaterile publice. Istoria este parte dintr-o permanentă dezbatere, lucru care este foarte important de înțeles pentru a nu rămâne prizonierul unei singure cărți sau al unei singure idei. Dacă se întâmplă acest lucru, diferența dintre știință și diletantism nu mai este sesizabilă.
În perioadele de criză s-a observat de-a lungul istoriei că propaganda nu mai are scrupule. Aceasta folosește doar lucrurile care sunt favorabile scopului grupului care își propune preluarea puterii prin orice mijloc și perpetuarea ei. Aceste episoade s-au succedat de mai multe ori de-a lungul istoriei și este destul de trist să observi că oamenii nu învață mare lucru din istorie, ci o folosesc doar ca un motiv de laudă de tip romantic: La trecutu-ți mare, mare viitor!
Perioadele de dictaturi s-au succedat de-a lungul istoriei în toate spațiile, deci știm ca istorici să analizăm destul de bine acest fenomen, indiferent de specialitate. Cred că o bună cunoaștere a istorie ne-ar ajuta să fim mai cumpătați, nu să ne mulțumim cu mai puțin, dar să apreciem realizările, care sunt extrem de importante în ultimii 20 de ani. Sunt printre cei care consideră că România traversează încă astăzi cea mai fericită perioadă din istoria sa. Nu mă feresc de cuvinte și am convingerea că nu exagerez. Democrația este cel mai fragil sistem, dar cel mai bun și trebuie să avem grijă de acesta în fiecare zi”, conchide Ovidiu Țentea.
