3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

„Paradisul pierdut”, creat de cinci artiști, la Muzeul de Artă Contemporană

Cele mai citite

„Paradisul pierdut” va putea fi văzut, începând de joi, 5 septembrie, la Muzeul de Artă Contemporană. Vernisajul expoziției cu același nume, care este semnată de Ioana Antoniu, Elian, Andor Komives, Radu Pulbere și Radu Șerban, va avea loc la ora 13.
Lucrările din expoziția „Paradisul pierdut” aparțin unui grup de artiști care expun din 2017 sub numele generic „Platforma”, continuând un șir de expoziții în țară și străinătate intitulate „Esențial ludic”, „Post Utopia” sau „High Light”.
„Aflați într-o etapă de creație care urmează unor consistente experimente și rafinări conceptuale și stilistice, autorii propun publicului o selecție de lucrări recente, reunite sub un generic problematic care relevă discursuri diverse și complementare. Din perspectiva titlului, asocierea operelor interoghează secvența de creație în care se află autorii acestora. Atât într-un sens mai înalt, determinant, ideal, simbolic, cât și prin contribuția elementelor care particularizează și creează corespondențe în operele celor cinci artiști, o reflecție asupra operelor din perspectiva unui asemenea titlu generic, reprezintă pentru public un mod incitant de acces la acestea. Paradisul este, în general, o proiecție utopică pe care fiecare și-o imaginează mai mult sau mai puțin convențional. El este în general o promisiune, uneori o realitate augmentată, iar alteori rezultat al unor proiecții onirice sau ale unor episoade de reverie, un tărâm ideal care tinde spre echilibru, calm, liniște și perfecțiune. (…) Din această perspectivă căutarea paradisului este și despre pierdere. Pierderea unei stări, trecerea timpului, pierderea unor prieteni și a celor dragi. Într-un asemenea orizont lumea era mai aproape de perfecțiune și posibilitățile păreau infinite. Artistul își stabilește o legătură privilegiată și mai durabilă cu tărâmul paradisului. Aceasta nu se manifestă doar în lumea abstractă a ideilor ci dobândește conotații mai practice, accesibile și reflectate prin intermediul creației. Ele îmbină dimensiunea proiectivă cu un complex de factori care facilitează sau limitează structurarea viziunii paradisiace”, spun curatorii expoziției, Robert Strebeli și Radu Pădure.
Din nefericire, unul din membrii grupului, pictorul Andor Komives, s-a stins din viață acum puțin timp, astfel că Muzeul „Brukenthal” îi dedică expoziția acestuia.
Expoziția „Paradisul pierdut” va rămâne deschisă la Muzeul de Artă Contemporană până în 29 septembrie.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect