Municipiul de pe Târnava Mare l-a omagiat astăzi pe savantul transilvănean „Hermann Oberth”, la 120 de ani de la naștere și la 20 de ani de la inaugurarea casei memoriale, care îi poartă numele. Manifestările s-au desfăşurat în sala “Daniel Thellmann” din cadrul municipalității medieșene, printr-o serie de referate despre viața și activitatea științifică a lui Hermann Oberth, iar în Piaţa „Corneliu Coposu”, elevii de la Şcoala militară de Maiştri şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene “Traian Vuia”, îmreună cu medieșeanul Tavi Isăilă, au lansat o dronă, în cadrul unei demonstraţii aeronautice.
„Astăzi am avut un eveniment deosebit de important în viața culturală medieșeană, în sensul că am aniversat 20 de ani de la inaugurarea casei memoriale „Hermann Oberth” și totodată 120 de ani de la nașterea savantului. Am reușit după 20 de ani să marcăm acest eveniment important, pentru că am reușit să aducem în spațiul cultural medieșean o casă, un lăcaș, unde putem să prezentăm din punct de vedere științific viața și activitatea marelui savant Hermann Oberth, părintele navigației spațiale. Cu această ocazie am retipărit o carte, care are darul de a prezenta pe domnia sa, tot ceea ce a reprezentat partea umană. În partea a doua a simpozionului, am reușit să aducem o dronă, sa prezinte participanților o aplicație, un gând transpus în practică, a tot ceea ce a însemnat gândirea științifică a lui Hermann Oberth”, a explicat Mircia Țiplea, din partea organizatorilor.





