În următoarele zile, în zona Târgului de Țară din Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului se vor aduna meșteri artizani ce își vor etala creațiile. Cu această ocazie, va avea loc ediția 26 a Festivalului de Produse Handmade „Creative Buzz”, desfășurată între 10 – 13 septembrie, între orele 9 – 20.
„Un festin de culori, forme și arome, te vor răsfăța timp de patru zile, în Muzeul în aer liber ASTRA, cu meșteri artizani care te așteaptă cu bijuterii boeme, decorațiuni nonconformiste, bunătăti de casă, picnic la iarbă verde, ateliere de creație, codițe împletite, haine unicat și jucării pentru cei mici, toate lucrate manual, cu suflet și migală. Timp de patru zile relaxante animăm Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului si îl oferim comunității handmade, prin artă, în cele mai colorate și variate forme ale ei. Vino în tihnă, pentru a încerca din toate delicatesele pregătite, și pentru a afla poveștile produselor realizate cu răbdare și iubire, de către artizani. Îți pregătim o zonă de relaxare, un colț de mâncare și băuturi locale, demonstrații ale artiștilor și ateliere creative pentru toată familia”, spun organizatorii.
La eveniment vor lua parte 60 de expozanți, din care aproximativ 20 de artizani.
Potrivit organizatorilor, fiecare ediție de târg susține două cauze sociale. În acest an, este vorba despre asociațiile „De Poveste” și „Sus Inima”.
„Festivalul are că scop popularizarea creativității și talentului românesc, de a facilita accesul la produse unicat de calitate excepțională. Creative Buzz susține antreprenoriatul creativ din 2014, prin singurul Festival de produse Handmade din regiune. El atrage anual mii de turiști și localnici, transformând Sibiul pentru câteva zile, într-o oază a creativității, la care participă floarea artizanilor locali și din întreaga țară”, mai arată organizatorii.
Accesul la eveniment se face pe baza biletului de intrare În Muzeul ASTRA sau abonamentelor.