Barocul și rock-ul din ultima jumătate de secol se vor reuni pe aceeași scenă, la cea de-a cincea ediție a Street Music Festival Sibiu. Evenimentul se va desfăşura în perioada 4 – 7 august şi aduce în atenția publicului o paralelă între muzica baroc și sound-ul puternic al muzicii rock, după cum transmit organizatorii. Accesul publicului la toate evenimentele este gratuit.
“Ajuns la a V-a ediție, Street Music Festival își aduce în central istoric al Sibiului un mix de genuri muzicale. Am avut ediții dedicate muzicii ragtime și jazz,tango sau muzică clasică ,melodii românești și balcanice.Anul acesta vom explora tărâmul muzicii baroc şi al rockului. Rock Baroc vine şi cu o premieră: patri zile de evenimente,un atelier de creație pentru copii și spații noi de concert din central istoric al oraşului,precum Piața Aurarilor” a declarat Ciprian Dancu, preşedintele Asociaţiei Culturale Music On, organizatorul evenimentului.
Potrivit organizatorilor, piesa „Nothing else matters” a trupei Metallica inclusă alaturi de un program baroc va deschide Festivalul în data de 4 august, la ora19. Celebra melodie va fi interpretată la orga Bisericii Evanghelice din Sibiu de către Steffen Schlandt.
Apoi, band-ul “Balkan Silk Road” revine la Sibiu cu cele mai noi piese și, bonus, o lansare de videoclip, într-un concert extraordinar în Oldies Pub, vineri, 5 august, la ora 20.
Sâmbăta, 6 august, organizatorii ne invită să explorăm spații cultural noi și să mergem în Piața Aurarilor pentru a asculta, de la ora 19, un program de rock classic în interpretarea “4Tune Quartet”, urmat la ora 21 în Piaţa Huet de un recital al trupei “Zen Tango” care va prezenta în premieră absolută cele mai noi creații de tango din România.
În ultima zi, respectiv duminică, 7 august, copiii sunt invitați de “Learn with music Sibiu” la o poveste muzicală despre Antonio Vivaldi urmat de un atelier de creație “Farbenlicht” cu Kristina Rațiu Demuth.
Festivalul se încheie cu proiectul musical “Legends” interpretat de flautistul Matei Ioachimescu și ansamblul PERCUSSIONescu. Led Zeppelin, Iron Maiden, Nirvana, Aerosmith sau Metallica sunt doar câteva nume prezentate într-un program electrizant,în Piața Huet, de la ora 20.
Programul complet al festivalului poate fi consultat pe site-ul www.streetmusicfestivalsibiu.ro
Evenimentul este organizat de către Asociația Culturală Music ON, fiind cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală.