Peste 20 de filme vor da viață celei de-a 14-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, ce va avea loc la Sibiu, între 27 și 30 august. Potrivit organizatorilor, TIFF Sibiu va avea loc exclusiv în aer liber, cu respectarea măsurilor de siguranță și distanțare socială necesare în această perioadă. Patru seri de cinema în aer liber, peste 20 de filme și invitați speciali îi așteaptă pe sibieni în Piața Mare, Habermann Markt, Muzeul în aer liber Astra, Parcarea supraterană Promenada Mall Sibiu (ultimul etaj) și Terasa cu flori a Centrului Cultural „Ion Besoiu”.
Startul TIFF Sibiu va fi dat de o comedie romantică, pe 27 august, de la ora 20.45, în Piața Mare. „Cei mai frumoși ani”/ „La Belle Époque”, în regia lui Nicolas Bedos, le va aduce pe marile ecrane pe starurile franceze Daniel Auteuil, Guillaume Canet și Fanny Ardant.
„O călătorie în timp plină de peripeții a unui bărbat care încearcă să o redescopere pe femeia de care se îndrăgostise cu 40 de ani în urmă, filmul a avut premiera mondială la Cannes și a câștigat trei premii César anul acesta, inclusiv pentru Cea mai bună actriță într-un rol secundar (Fanny Ardant)”, spun organizatorii.
Apoi – mai spun organizatorii Festivalului – sibienii și nu numai se vor îndrăgosti de „Babyteeth: Prima iubire”, debutul australiancei Shannon Murphy, câștigătorul Trofeului Transilvania și al Premiului Publicului la TIFF-ul clujean, „probabil cel mai vesel și plin de viață film realizat vreodată despre o boală terminală. O minunăție”, după cum titrează The Guardian. Filmul spune povestea unei adolescente bolnave de cancer, Eliza Scanlen, starul seriei HBO Sharp Objects, care se îndrăgostește de un traficant de droguri, iar părinților le pică cerul în cap.
De asemenea, la Festivalul de la Sibiu se va putea vedea și „Patrick” (regia Tim Mielants), premiat la TIFF pentru regie. Povestea filmului arat că, atunci când tatăl său moare, Patrick, om bun la toate într-o tabără de nudiști, devine obsedat de dispariția ciocanului său, iar căutarea lui capătă dimensiuni existenţiale.
Multi-premiate în festivaluri sunt și „Corpus Christi” (regia Jan Komasa), fascinanta poveste inspirată din realitate a unui tânăr ieșit din închisoare care preia accidental o parohie, pretinzând că este trimisul Bisericii. Propunerea Poloniei la Oscar a obținut și două premii importante la Veneția, acolo unde a fost premiat și „Madre”, noul film al lui Rodrigo Sorogoyen, câștigătorul Trofeului Transilvania 2014, cu „Stockholm”. „Drama intensă a mamei care și-a pierdut copilul de șase ani, începută în scurtmetrajul nominalizat la Oscar în 2017, se reia zece ani mai târziu, în orașul în care acesta a dispărut, unde cunoaște un adolescent de 16 ani care îi aduce aminte fizic de fiul ei. Cei doi încep o relație cu urmări neașteptate”, este povestea filmului.
De la regizorul celebrului „The Full Monty”, Peter Cattaneo, vine comedia „Soții de militari”/ „Military Wives”, bazată pe o povestea reală și cu Kristin Scott-Thomas în rol principal. Astfel, în lipsa partenerilor plecați pe frontul din Afganistan, un grup de soţii de militari au format un cor, trezindu-se pe neașteptate în centrul atenției lumii întregi.
Apoi, plin de suspans, „Traducătorii”/ „Les traducteurs” (regia Régis Roinsard) aduce laolaltă nume ca Lambert Wilson, Olga Kurylenko și Riccardo Scamarcio într-un thriller despre nouă traducători angajaţi să traducă mult-așteptatul volum final al unei trilogii de succes, într-un buncăr luxos. Când primele zece pagini ale manuscrisului apar pe internet, experiența se transformă în coșmar.
Nu va lipsi din seria de proiecții de la TIFF Sibiu nici cel mai recent film al lui Pedro Almodovar, „Durere și glorie”/ „Dolor y gloria”, selectat în competiție la Cannes 2019 și nominalizat la Oscar, cu Antonio Banderas într-un rol remarcabil al unui regizor care își găsește puterea de a continua explorându-și trecutul.
Bilete puse în vânzare în curând
În curând, biletele pentru TIFF Sibiu vor fi puse în vânzare pe tiff.eventbook.ro, numărul acestora fiind limitat, respectând astfel condițiile impuse de autorități pentru evenimentele în aer liber. Proiecțiile din Piața Mare vor fi cu intrare liberă, în baza unui bilet cu valoare zero.
Filmele „La Belle Époque”, „Parasite” și „Les Traducteurs” sunt distribuite în România de Independența Film. În ceea ce privește „Corpus Christi” și „Babyteeth”, acestea sunt distribuite de Bad Unicorn.
Festivalul Internațional de Film Transilvania la Sibiu este organizat de Asociația Festivalul de Film „Transilvania”.