2.3 C
Sibiu
sâmbătă, noiembrie 16, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Pian acustic sau pian digital?

Publicitate electorală

spot_img
Cele mai citite

Există ideea preconcepută că un om care ia lecţii de pian trebuie să ţintească neapărat sus, să devină pianist de concert. Vorbind zilele astea cu un prieten, profesor de pian, el mi-a arătat că pianul este cel mai bun ,,vehicul” pentru a introduce un om în lumea muzicii, indiferent de vârstă. Este instrumentul pe care se învaţă şi se înţelege cel mai uşor MUZICA. Însă nu poţi învăţa un instrument dacă nu îl ai aproape. Instrumentul trebuie să fie la tine acasă, companionul tău, atunci când simţi tu că vrei să te apropii de el. ,,Ce să îmi cumpăr?” mă întreabă oamenii. Pot să zic în primul rând ce să NU cumperi dacă vrei să înveţi pian: şi anume o orgă normală. Claviatura este de două feluri, la fel şi tehnica de a cânta. Pianul este un instrument percusiv, degetul apasă prin cădere, lovirea clapelor, acestea pun în mişcare un mecanism cu un ciocănel care loveşte corzile. Orga normală are clape uşoare, care opun rezistenţă şi revin cu ajutorul unui arc. Ele se apasă. Cine învaţă să cânte la orgă cu claviatură normală, nu va putea să cânte la pian. Rămân două opţiuni: pianul mecanic adevărat şi pianul digital. Există argumente pro şi contra pentru amândouă. Pianul acustic Avantaje: sunetul şi feeling-ul unui pian bun, adevărat, nu poate fi înlocuit în totalitate niciodată. Un instrument acustic are o viaţă a lui, el răspunde într-un fel magic şi întoarce vibraţia spre cel care cântă, creându-se o uniune perfectă. La un nivel foarte înalt, profesorii refuză să pregătească elevi care nu au posibilitatea să studieze pe un instrument acustic. Dezavantaje: ocupă mult loc, este greu de transportat. Este foarte pretenţios, trebuie să stea în temperatură şi umiditate constantă, departe de razele soarelui sau curent etc. Trebuie să fie constant întreţinut, în principiu trebuie acordat de două ori pe an de un specialist, ceea ce nu este ieftin, iar specialiştii sunt din ce în ce mai greu de găsit. Preţul este poate cel mai mare dezavantaj. Un pian care merită să fie luat în seamă este scump. Nu îţi poţi cumpăra un pian decent sub 5.000 – 10.000 euro. Piaţa este plină de oferte second hand la preţuri atrăgătoare, dar 99% din ele nu sunt decât nişte epave voluminoase. Pianul digital Avantaje: deşi are o claviatură mare, ca a pianului, instrumentul este mult mai puţin voluminos, el are loc în orice locuinţă. Este accesibil oricărei familii, o pianină digitală începe în jurul sumei de 500 euro, una bună fiind în jur de 1.000 euro. Se poate studia la orice oră, are volum reglabil, şi ieşire pentru căşti. Nu necesită întreţinere, nu necesită acordare. Are mai multe sunete, metronom încorporat, şi diverse facilităţi pentru învăţare cum ar fi posibilitatea de a împărţi claviatura în două părţi cu acelaşi registru pentru profesor şi elev, posibilitatea de a înregistra, metronom, şi aşa mai departe. Dezavantaje: nu este identic cu un pian acustic, pentru performanţă este necesar studiul şi pe un pian adevărat. Cu toate acestea, chiar şi profesioniştii preferă un pian digital bun unuia acustic neîntreţinut, şi ele sunt de mult ori folosite chiar şi de profesionişti pentru studiul acasă. Sunteţi bine veniţi să mă contactaţi personal dacă aveţi nevoie de consiliere directă. Florin ,,Xbass” Barbu [email protected]

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Doza de motivație: Povestea tinerelor sibience vicecampioane mondiale la Fotbal de Stradă

O adevărată lecție de motivație, curaj și disciplină – asta au demonstrat tinerele sibience care au devenit vicecampioane mondiale...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect