Artistul Bogdan Mihai Radu a cucerit, în primăvara acestui an, primul loc la Oxford International Art Fair, unde a fost desemnat cel mai bun artist al anului. A fost învitat apoi la Tokyo International Art Fair. De ce ne-ar interesa pe noi toate acestea? Foarte simplu. Bogdan este născut la Sibiu și crescut la Tălmaciu, plecat apoi în lume să arate tuturor cât de buni și talentați suntem noi, românii.
„Este foarte greu să fii artist în România. Sistemul este extrem de lent și complicat. Chiar și trimiterea unei lucrări în afara țării necesită o groază de documente, timp și nervi”, a spus Bogdan și a plecat apoi în Londra unde galeriile de artă îl solicitau insistent.
Vineri, 20 iulie, Bogdan se întoarce la Sibiu, în sediul Primăriei, pentru vernisajul primei sale expoziții pe meleaguri natale. Expoziția este la ora 17:00 și face parte din proiectul „Orașul artiștilor”. Va rămâne deschisă până în 1 august. Bogdan va face o demonstrație de pictură live, creând un tablou în fața tuturor celor prezenți.
Bogdan Mihai Radu a intrat în atenția presei din România încă din 2012, atunci când vedete de la noi cumpărau masiv tablourile lui. Oana Pellea, Silviu Purcărete sau Constantin (Bebe) Cotimanis aveau în colecție tablouri semnate de el. O relație specială, păstrată în timp, o are cu Rodica Popescu Bitănescu și soțul acesteia, Mircea Bitănescu.
„Ador piesele doammei Rodica. Sunt reale. Mă inspiră. Aș menționa două dintre ele: „Viața de Cimitir” și „Interesul poartă fesul”. Am făcut tablouri inspirate din aceste două piese”, spune Bogdan.
În 2014 îl regăsim pe Bogdan cu o expoziție fabuloasă la București, intitulată „Adio, Flori! Bun venit, Primăvară!”, considerată a fi trecerea într-o nouă etapă artistică a pictorului.
Patru ani mai târziu, mai exact în primăvara acestui an, Bogdan este recunoscut de Oxford International Art Fair ca fiind cel mai bun artist al anului. Este invitat apoi la Tokyo International Art Fair, unul dintre cele mai importante târguri de artă din lume. Bogdan a fost acolo, alături de Dalai Lama, prezent și el la eveniment pentru a face cunoscute cele mai preţioase picturi murale supravieţuitoare ale culturii budist-tibetane. Vă dați seama?
„Viața unui pictor din România este, în sine, un film de artă, plin de caractere contradictorii, frumoase și excentrice, sofisticate și dubioase, în același timp. Este o provocare zilnică, un adevărat motiv de a renunța tot timpul și de a te apuca din nou. Reprezintă o încercare de a cuceri lumea, pentru că România este una dintre cele mai năzuroase «persoane», iar dacă reușești aici, cred că poți reuși oriunde. Este o luptă de gherilă și, în același timp, un SPA senin, pentru că filozofia și intensitatea trăirilor poetice și senzuale sunt la superlativ în spațiul nostru mioritic”, spune Bogdan despre ce înseamnă să fii artist român.
Veți citi probabil de două ori pentru a înțelege sensul acestor cuvinte. Ei bine, la fel de profunde sunt și tablorile lui. Specialiștii spun că „expresionismul lui abstract este curajos și frapant” și că Bogdan își zugrăvește cu măiestrie sentimentele pe pânză.
Paiunea pentru pictură, declanșată de un film
Bogdan s-a născut pe 2 martie 1979, la Sibiu, iar copilăria și-a petrecut-o la Tălmaciu, unde a urmat și școala generală. La Sibiu a făcut liceul și școala germană Friedrich Muller unde s-a specializat ca pedagog pe art terapie, pentru copii cu probleme. Pleacă apoi la Cluj unde este admis la Școala de arte plastice.
Paiunea pentru pictură a început de la un film și un hoț, cel puțin așa povestește Bogdan.
„Pictez de când eram copil. Nu mai ştiu exact, de la vârsta de 8 – 10 ani. Bine, ca orice copil, mă jucam cu nuanțele, până într-o zi când am văzut un film. Se numea «Pictorul de la hotelul Ritz». Era despre un tip care falsifica tablouri și atât de tare m-a fascinat, încât asta am făcut – am furat și reprodus un tablou de-al bunicii mele. M-a fascinat personajul principal. Pictura, stilul lui de viață, cum înlocuia tablourile cu reproducerile, cum lucra noaptea în atelierul lui… totul m-a atras și m-a făcut să-mi doresc să devin pictor. Și eu am început să lucrez tot noaptea. Reușisem să intru oarecum în mintea personajului, mă simțeam bine în pielea mea după ce furasem tabloul bunicii. Când am văzut că mi-a reușit, că n-a observat nimeni, am mai cerut un tablou de la o mătușă, apoi de la o vecină și mi-am făcut o micuță colecție de artă. Totul a durat cam doi-trei ani până mi le-a găsit mama. Apoi am făcut un tablou. Am copiat pe sticlă o țărancă de Grigorescu, mai bine zis un portret de țărancă, pe care îl am și acum, mi l-am răscumpărat de la o vecină. Pe când aveam 12 – 13 ani, începusem să-mi doresc să intru în galerii, să expun ca orice pictor, să fiu vizibil – atât eu, cât și munca mea. Erau ambiții mari pentru un copil, dar eu nu lucrez cu idei, ci cu obsesii. Idei poate să aibă oricine”, mai spune Bogdan.
Și a căutat în obsesiile lui, s-a hrănit din obsesiile lui și a creat din ele, s-a luptat cu viața, cu boala, cu nepuntința, cu absurdul și, în cele din urmă, Bogdan a reușit. Astăzi este un artist apreciat, cerut, lăudat. A umblat prin lumea largă. A fost în Franța, în Spania, a expus la World Trade Center, acolo unde a plecat singur, pentru că nu cunoștea pe nimeni. Fusese invitat să aibă un vernisaj în aripa unui hotel ce se deschidea atunci. Și-a vândut toate tablourile în acea noapte.
Îl atrage arta lui Gerhard Richter. Nici nu avea cum să fie altfel, operele lui Richter definind abstractul zilelor noastre.
Nu poate picta România
În 2018, pictorul Bogdan Radu Mihai își dorește să expună la Ritz și își pune cu mândrie semnătura pe toate tablourile sale. Cel mai scump tablou l-a vândut cu 5.000 de euro și consideră că premiu de la Oxford și invitația de la Tokyo sunt cele mai mari realizări.
„În urma acestui premiu am simțit că pot depăși limitele graniței românești. De aici a început toată nebunia în care presa română și britanică a început să publice o multitudine de articole despre mine și lucrările mele. Galeriile de artă din Londra au început să mă contacteze insistent și atunci am luat decia de a mă muta la Londra, de unde pot colabora mult mai simplu pe plan internațional. Îmi place să fiu eu însumi, să fiu liber”, se destăinuie Bogdan.
Este atâta culoare și sunt atât de intense tablourile lui, încât nu m-am putu abține și l-am întrebat, dacă ar fi să picteze România, cum ar face-o? Mi-a răspuns sec și oarecum trist: „Îmi pare rău, dar n-am inspirație să pot picta ceva atât de corupt. Și spun asta cu regret, pentru că sunt recunoscător României. Acolo mi-am început cariera.”
Acum, însă, recunoaște că este extrem de emoționat și onorat să expună la Sibiu, ca invitat special, în cadrul proiectului „Orașul Artiștilor”. Să-l primim acasă, cu brațele deschise, zic. Până în 1 august.
Mai multe destpre Bogdan puteți afla pe site-ul lui.
