Cunoscutul poet ieşean Emil Brumaru a încetat din viaţă. El împlinise vârsta de 80 de ani, anunță Radio România Cultural. Emil Brumarul s-a născut la 25 decembrie 1938 în Bahmutea, Basarabia. Poetul a absolvit în 1955 Liceul Naţional, iar în 1963 Facultatea de Medicină din Iaşi. Devine medic la Dolhasca, iar în anul 1973 renunţă la meseria de medic şi se dedică exclusiv scrisului. Apreciat în egală măsură atât de critica literară, cât și de publicul larg, reușește să impresioneze și prin personalitatea sa non-conformistă.
„Emil Brumaru a murit azi-noapte. Nu îmi vine să cred că a murit – după cum nu îmi vine să cred că a putut exista.
Unul dintre foarte puținii poeți care au scris Paradisul. A tradus Paradisul în limba română. Și, deși știu cât a iubit lumina în care e acum, sunt extraordinar de trist pentru el. Și pentru noi. Să-ți fie Paradisul pe măsură, Emil Brumaru!” a scris Radu Vancu pe rețeaua de socializare Facebook.
„Unii își vor umfla pieptul, arătând lumii o fotografie cu El.
Alții vor povesti anecdote, vagi întâmplări în care erau împreună, – lustruindu-se încă o dată pe ei.
Unii vor întinde mâna spre raftul prăfuit unde-i stau, de ani buni, cărțile.
Alții vor întreba „Cine era ăsta?“ „A, nimic, un poet.“, se va spune.
Unii își vor urla durerea pe străzi.
Alții vor suferi în tăcere.
Vai, ce ființe previzibile suntem noi, trăitorii de rând!
Dragi prieteni,
a murit Emil Brumaru, iar aceasta este prima veste cu adevărat tristă a noului an.
Emil Brumaru – poet român
´…cu suflet ușor de crin galben,
cu inima-n patru mari camere…´
Iubiți-i cât sunt în viață, dragi prieteni!
Ființe miraculoase, fragile și tainice, poeții au nevoie de iubirea noastră mai mult decât orice alte făpturi. Prima formă de a-i iubi este a-i citi.
Rămas bun, dragul meu Emilplutitor.
Te îmbrățișează, de Bobotează, al tău Mihaimergător”, s scris Mihai Șora pe Facebook.