Joia Mare este cea mai plină de Evanghelie dintre toate zilele în care Biserica își trăiește tonusul său liturgic. Mai întâi la Liturghie – când preotul pregătește Sfintele din care se vor împărtăși bolnavii și pruncii la Botez, un soi de comuniune între „cei mai mici” din Împărăția lui Dumnezeu – avem o serie de texte evanghelice: Matei 26, 2-20; Ioan 13, 3-17; Matei 26, 21-39; Luca 22, 43-44; Matei 26, 40-75 și 27, 1-2. O împletire de Evanghelii menite să ne apropie de Taina Cinei-Prânz din care curg spre noi toate Liturghiile, cu toată încărcătura lor de Har, Nădejde și Prezență dumnezeiască.
În cadrul episodului liturgic legat de spălarea picioarelor – care este prezent și în Ortodoxie de sute de ani – avem la îndemână Evanghelia de la Ioan 13, 1-11, iar după spălarea picioarelor Evanghelia de la Ioan 13, 12-17. Ele marchează momentul în care Fiul Omului se arată a fi Ebed Yahve – Robul Domnului, aplecându-Se cu smerenie la picioarele Creației Sale pentru a redefini creației primatul slujirii. Iar seara aceasta dispunem în cadrul Deniei de cel 12 Evanghelii ale Sfintelor Pătimiri, 12 fragmente de mare intensitate a unui singur adevăr: Pătimirea Domnului Iisus Hristos.
Iubire dumnezeiască și trădare omenească
Insist asupra acestui fundament evanghelic al Ortodoxiei dintr-o nevoie imediată. Trăirea Ortodoxiei presupune apelul la Evanghelie, fundamentarea în Evanghelie a mărturiei. Nu, nu e pe păreri personale ori pe iritări de moment, nici pe reflecții pe repede înainte. Joia aceasta ne dovedește – a câta oară – că Mântuitorul Hristos ne cunoaște și tot ce a mărturisit vreodată despre pătimirile Sale s-a împlinit. Omul nu ratează niciodată să fie rău, să fie contrar blândeții lui Dumnezeu. Pentru vindecarea noastră de moarte Mântuitorul Se dă pe Sine, ne oferă Trupul și Sângele Său. Nu. Nu un simbol ori un semn, ci o realitate absolută. Trup și Sânge, nu posibil trup și posibil sânge ori probabil trup și probabil sânge. Ci Trup și Sânge într-un realism legat direct de Cruce și Înviere.
Poate de aceea în zile ca acestea, Joia Mare, mă gândesc mereu cât de mult înseamnă cuvintele din Rugăciunea Domnească: „pâinea noastră cea de toate zilele…” și mai ales completarea lor fericită: „și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri…”. Pâinea cerească fiind astfel legată de iertare. În fond Hristos, la Cină, mănâncă alături de Iuda, cel ce întinge cu El în tingire, iar Petru, verhovnicul cel plin de agerime deseori, care se va da străin la vremea pătimirii, sunt și ei acolo. Poate că învățăm din Evangheliile acestei zile nu doar despre Liturghie, ci și despre faptul că Pâinea cerească se frământă în covata Crucii lui Hristos. Din Foișor se zărește Golgota!
Citește și: Cuvântul de marți: Căci cel ce umblă în întuneric nu știe unde merge (Ioan 12, 17-50)